POVESTE DE VIAȚĂ. Chef de rang, românca Andreea Anastasia Ciobanu cucerește inimile turiștilor din Alpi

A devenit un obicei să promovăm povești după un criteriu zonal sau regional, dar astăzi, mai ales astăzi, de Ziua Națională, aducem în atenție experiența de viață a unei tinere din România Faptelor Bune. Din România celor plecați în lumea largă, dar care, păstrând proporțiile, acolo unde sunt și prin ceea ce fac, reprezintă o țară. Andreea Anastasia Ciobanu vorbește fluent patru limbi și de mai bine de șapte ani locuiește într-una dintre cele mai frumoase zone alpine din Europa.

Se află în landul Tirol din Austria, în valea ghețarului Stubai care duce până la cel mai înalt vârf muntos de 3.210 metri altitudine, cunoscut sub denumirea de Top of Tirol. Am putea spune că aici turismul este „all-season”, iarna se practică schiul, iar în celelalte anotimpuri au loc drumeții montane, ciclism și tril-running, se organizează plimbări în zone cu vegetație sălbatică, vizite la cascade. Tot în zonă au loc stagii de pregătire pentru diferite grupe de sportivi, iar centrul comunal Neustift, datorită curenților de aer favorabili, este cunoscut drept raiul parapantiștilor, al săritorilor de pe diferite piscuri din împrejurimi.

Tânăra lucrează în industria ospitalității și este chef de rang, în prezent la Alpen-hotel Fernau, un hotel de patru stele situat undeva la distanțe egale de orașul Innsbruck și granița cu Italia. Uniforma de fiecare zi este „dirndl” – adică portul popular tirolez.

De-a lungul timpului a ajuns să-și desăvârșească arta servirii de înaltă clasă, așa după cum o cere un hotel cu asemenea pretenții. Spune că i-a fost greu la început fiindcă a pornit de la zero, fără cunoștințe în gastronomie.

„Eu la școală am studiat economie și management în turism, ceea ce nu prea are legătură cu domeniul în care m-am dezvoltat. Primul meu șef m-a îndemnat să învăț cu ochii. Și exact așa s-a și întâmplat. Am învățat meserie «furând» din tot ceea ce ține de «mise en place», de aranjarea mesei, elementele de decor, de felul în care se servesc meniurile și ordinea lor, cum se aduc câte trei farfurii pe brațul «împachetat» într-un șervet. Am învățat toate etapele care trebuie parcurse la mic dejun sau la cină. Aici hotelurile asigură doar două mese fiindcă se presupune că la prânz turiștii preferă să mănânce acolo unde se află, pe munte sau în alte părți. Chef de rang înseamnă șef de sală, sarcini în plus față de ceea ce are un comis de rang, un chelner. Trebuie să fii și un fel de substitut pentru somelier. Să știi să prezinți vinuri, să vorbești despre arome, să recomanzi în funcție de buchet. Adică trebuie să ai fler, trebuie să ai acel al șaselea simț, să fii mereu pe lângă client, să îl simți înainte ca acesta să spună sau să facă vreun gest. Până la urmă contează foarte mult cum se simt oaspeții care vin la noi, câtă atenție li se acordă, cât de mulțumiți pleacă și eventual ce impresii ne scriu. De aceea avem grijă de tot până la cele mai mici detalii. Am în minte mesele, poziționarea consumatorilor, știu cine ce fel de meniu a comandat din cele trei oferite la alegere: friptură, pește sau vegetarian. E un lucru bun faptul că aici nu se servește «a la carte», adică noi nu lucrăm cu bani, nu facem încasări. Clienții noștri plătesc consumația la recepție, la finalul sejurului.”

În perioadele mai aglomerate sau când e lipsă acută de personal, pe Andreea o putem găsi și la recepție, fiindcă la fel de bine se descurcă în dialogul cu turiștii, în sistemul de rezervări sau în cel informatic.

Două sezoane estivale și le-a petrecut în Bulgaria, experimentând turismul de lux de la Nisipurile de Aur. A lucrat doar în resorturi destinate turiștilor germani, pe plajă, într-o bucurie și o efervescență speciale, specifice vacanței de vară.

Spuneam că Andreea Ciobanu vorbește fluent germană, engleză, italiană și spaniolă. „Bine, în italiană am studiat cinci ani de liceu, dar celelalte limbi pur și simplu s-au lipit de mine. De germană am avut nevoie din start, atunci când am plecat din Italia, la muncă la o gelaterie albaneză din Düsseldorf. Pe urmă am continuat cu munca în apropierea orașului Innsbruck. Apoi am făcut pasiune pentru gaming și tot ce se poate juca pe internet, pentru TikTok, Instagram și ce înseamnă platforme de socializare. Așa mi-am perfecționat engleza și spaniola. Am prieteni din întreaga lume și îmi dau seama cât de importantă este comunicarea. Creez conținut și mă bucur de validare din partea celor care mă privesc. Petrec multe ore în lumea mea, sigur că asta depinde de timp, fiindcă și jobul de fiecare zi este solicitant.”

A investit mult în elementele tehnice de care are nevoie pentru această plăcere: calculator, monitoare duble de mari dimensiuni, accesorii foto-video pentru Instagram. Are și un prieten însoțitor în câteva dintre postări, este vorba despre Igor, hamsterul nărăvaș obișnuit să fugă din cușcă, dacă prinde portița deschisă.

Iar din nostalgie, din nevoia de a retrăi într-un fel secvențe din frumoșii ani de liceu pe când era membră într-o trupă de muzică grunge, o combinație de havy metal, rock și punk, în pandemie și-a cumpărat o chitară bas, electrică. A comandat-o de pe internet și credea că timpul liber avut la dispoziție îl va umple studiind. Elanul s-a mai estompat de atunci, dar știe că la toate le vine rândul iar chitara, așteaptă. Și mai mult, știe că orice se poate, cu o singură condiție: să vrei! Ambițiile Andreei sunt legate acum de autocunoaștere și dezvoltare personală, comunicare și gaming, acolo unde dorește să atingă excelența!

Spune că a fost atrasă dintotdeauna de latura artistică a vieții, i-a plăcut muzica de copil și crede că îi moștenește pe părinți. Pe vremuri, mama sa cânta în cor, iar tatăl era neîntrecut la desen. O reproducere a unui trandafir și l-a tatuat pe picior, bucuroasă că privindu-l îi aduce aminte de părintele său. Tatuajele, de altfel, fac parte din felul său de a fi, le poartă cu mândrie și nu rămân neobservate…

Andreea Ciobanu s-a născut în Constanța, oraș unde a locuit și a mers la școală până la 12 ani. Era în primăvara anului în care urma să termine clasa a VI-a, când mama, după un an de lipsă de acasă fiind la muncă în Italia, a decis că cel mai bun lucru este să plece împreună, aproape de Cagliari, în Sardinia. Adaptarea fetiței de atunci nu a fost tocmai ușoară într-o limbă pe care nu o cunoștea deloc, între copii care nu se arătau foarte interesați de străini și într-un alt sistem școlar. A susținut teste de cunoștințe și în urma evaluării, datorită rezultatelor spectaculoase, în loc să înceapă clasa a VII-a fost înmatriculată direct într-a VIII-a. Timpul a trecut și bineînțeles că toate lucrurile au intrat pe făgașul normal.

Știe că unele alegeri din adolescență îi aparțin, dar mai știe că iubește la fel de mult să călătorească. Iar cele trei direcții importante unde alege să meargă mereu sunt Italia, acolo unde locuiește mama sa, Marea Britanie, unde s-a stabilit sora sa și, desigur, România, în care a fost copil și unde îi sunt rădăcinile.

• Tweet
• Pin It