POVESTE DE VIAȚĂ… americană. Cu Nicole Pauna Pirvanescu, autoare de carte, scenaristă, profesoară și femeie de afaceri

Recent a împlinit 30 de ani de când a plecat din Reșița, să-și trăiască visul, dincolo de ocean. Viața i-a fost un carusel de emoții ca o poveste de film, cu suișuri și coborâșuri, cu întâmplări palpitante și provocări de tot felul, ca un adevărat roman de dragoste, cu protagoniști tineri și frumoși, dornici să cucerească lumea.

A acumulat suficientă experiență astfel încât astăzi poate spune că este o femeie împlinită, mulțumită pentru tot ceea ce a realizat, a acumulat, a văzut și a experimentat. Și-a dorit mereu mai mult, a trăit cu acel neastâmpăr al creatorului pătruns de inspirație, de focul creației. A scris, a meșteșugit cuvinte, a creat gingășii poetice, a gândit ea însăși scenarii pentru ca eventualii editori sau cei interesați să monteze un film, să dea viață rezultatelor imaginației sale.

Fire artistică, boemă, încă din adolescență avea în plan să plece din țară. Era forma de revoltă împotriva a ceea ce trăia atunci, în vremuri comuniste, fiind elevă la Liceul de matematică-fizică din oraș. Nu-i plăceau șabloanele după care era croită viața de zi cu zi. Nu era de acord cu regulile impuse de societate românească din acea vreme. Voia cu tot dinadinsul să se „elibereze”, să fugă peste graniță, deși știa că opțiunea „pe la sârbi”, pe Dunăre sau pe uscat, poate fi periculoasă pentru o tânără de 18 ani. Așa că varianta cea mai bună a fost școala. „M-am pregătit să dau la geografie, să mă fac ghid turistic, ceea ce pe vremuri avea mare căutare. Mă gândeam că nu vreau să plec ca un emigrant sărac, ci vreau să plec cu diploma în buzunar. Părinții mei mă vedeau o profesoară de geografie de succes (pentru că au plătit meditații), iar eu mă vedeam o cuceritoare a necunoscutului. Le-am spus părinților (era în 1989) că nu merg să dau examen la facultate, la București, decât cu avionul. Eu îmi doream să am prima mea experiență wow. ”

Însă eșecul admiterii la facultate (pe atunci fiind aproape 600 de candidați pe 20 de locuri) a determinat trecerea la un plan B. Astfel, Nicole Pirvanescu Pauna a ales învățământul preșcolar și o perioadă a fost educatoare la o grădiniță din Govândari. Spune că s-a atașat mult de copii, i-a iubit din tot sufletul și nu s-ar fi despărțit de cariera didactică. Doar că visul american nu îi dădea pace!

Curajoasă și optimistă din fire, avea un milion de dorințe și speranțe… până la cer! Convinsă că educația îi va fi salvarea, a aplicat pentru viza de student, pe care a și primit-o. Astfel, cu viza în buzunar, a plecat să cucerească America, fiind admisă la San Bernardino Valley College din statul California. După terminarea facultății a absolvit și două colegii. Ceea ce am putea spune că reprezintă echivalentul studiilor postuniversitare de la noi.

„Am terminat Universitatea din San Bernardino, California, secția umanistică, cu subdivizie în justiție criminală. De asemenea am absolvit și alte două colegii în domeniul dezvoltării copilului. Am avut succes ca educator dedicat, cu multă iubire pentru reușitele elevilor mei și pot spune că am modelat multe generații de copii. La nici 30 de ani, aveam un post de profesoară, foarte bine plătit. Cu ceea ce am câștigat am preferat să văd lumea, să colind, să mă bucur de experiențe inedite. Nu am fost o fire economă și nici nu am avut un spirit antreprenorial prea bine dezvoltat ca să investesc în ceva profitabil. Mai târziu am devenit o business woman, în adevăratul sens al cuvântului, dar cu aceeași plăcere de a trăi viața cu adevărat!”

Nicole Pirvanescu Pauna mărturisește că cel mai greu lucru pe parcursul primilor zece ani de ședere pe continentul american, a însemnat cartea verde (green card). „Până la obținerea cetățeniei totul a durat 12 ani, timp în care am fost împiedicată să-mi aduc soțul in America. Am traversat un adevărat calvar birocratic ca să pot obține actele necesare și am cheltuit pentru asta o grămadă de bani plătind avocați, dar până la urmă am reușit. Sunt cetățean american de foarte mulți ani.”

A reușit și profesional, însă în cu totul alt domeniu. A lăsat învățământul deoparte și de la catedră a trecut la logistică. A făcut asta de dragul soțului său, pasionat iubitor de vehicule, mașini mici, mașini mari, trackuri americane, adevărați mastodonți pe patru roți. Astfel, a înființat o companie de transport marfă, ca afacere de familie, în care toate responsabilitățile erau împărțite în mod egal. Ea se ocupa de brockeraj de marfă, clienți, destinații, iar soțul său de transport în toată America. De la primul tir cumpărat cu mari eforturi, familia Pauna a extins afacerea. După câțiva ani, pe cât de înfloritor a fost succesul, pe atât de puternică „alunecarea” . Cu toate acestea, cei doi soți, au găsit puterea să se repună pe picioare luând-o mereu de la capăt.

Premiul pentru poezie

Cât privește partea de creație, Nicole Pauna, are cu ce se mândri: a obținut numeroase premii pentru creație poetică, iar când a fost laureata unui festival internațional a primit și un premiu generos.

Are publicate două volume, epuizate deja pe platforma de vânzări Amazon. Este vorba despre „Contempt” și „Between times”, o carte-eseu filozofic și cealaltă de poezie. „Pe lângă acestea am scris și un scenariu de film pe care l-am prezentat într-un context interesant. Am participat la showul tv al lui Jay Leno care l-a avut invitat pe actorul și cântărețul John Travolta. Am avut prilejul să întâlnesc oameni de primă mărime din lumea filmului, numeroși regizori și scenariști. Tot acolo l-am cunoscut pe regizorul Steven Spielberg, căruia i-am prezentat scenariul meu de film, «The diplomatꞌ s dother» (Fiica diplomatului). Mi-a dat speranțe, dar deocamdată totul a rămas în așteptare.”

Cu nostalgie despre oameni, de pe poziția unei feministe convinse

Nicole Pirvanescu Pauna continuă să fie o visătoare, așa cum a fost mereu, gândind la o lume mai bună de care doar noi, oamenii, suntem responsabili. Nu i-au lipsit inițiativele. Într-o vacanță petrecută în țară, a scris petiții și le-a dus la Ministerul Educației, cu gândul că poate oferi sugestii pentru îmbunătățirea activității în învățământ. Bineînțeles că aceste demersuri au rămas fără ecou. Dorind mereu să ajute, împreună cu soțul său, a participat la numeroase acțiuni de caritate unde, spune că a făcut donații generoase, susținând anumite cauze și campanii umanitare.

„Unde merg, vreau să sădesc iubire, bun simț, respect. Eu sunt o feministă convinsă, îmi doresc să încurajez tinerele să fie luptătoare, să aibă încredere în forțele proprii să nu depindă de nimeni și să nu le fie frică dacă rămân fără ajutor, fără partener. Important e visul, pe urmă energia cu care te arunci în înfăptuirea lui și desigur, stăruința. Orice se poate realiza pe lumea aceasta. Nu există, nu se poate! Vreau ca tinerele fete să fie inspirate din povestea mea și să creadă în visele lor, să fie independente și să își creeze o carieră de succes.” 

I s-a dus vestea de business woman și spune că recent, a fost contactată de „unii de la revista Forbes pentru un interviu, ceva în legătură cu «cea mai puternică femeie», dar deocamdată am lăsat solicitarea în așteptare.” Pentru că prezentul se arată cu totul altfel.

Destinul a supus-o pe reșițeanca Nicole Pirvanescu Pauna celei mai mari și mai triste provocări posibile. Partenerul de drum lung, de afaceri, de călătorii, omul tânăr și plin de viață, soțul ei, Cristian Pauna, în nici o săptămână de la diagnosticare cu Coronavirus, a fost trimis pe tărâmul făgăduințelor veșnice…

Rămasă singură, s-a văzut nevoită să dea un restart vieții. A închis firma din dorința de a căuta un nou început, de a se regăsi. „Când mă uit în urmă, mă gândesc că am avut un dram de nebunie și desigur, curaj ca să pot face pasul acesta. Pe mine ambiția nu m-a părăsit niciodată. Vreau să știe lumea că «o româncă de-a noastră» a izbutit singură. Deci, se poate și femeie fiind. Am călătorit în toată lumea, dar sufletul a rămas acasă și plăcerile pe tărâmuri străine. În America viața nu e ușoară, e foarte stresantă, îți trebuie nervi de oțel fiindcă aici se muncește pe rupte. Sunt sigură că fără Dumnezeu nu aș fi putut reuși și sunt convinsă că am avut parte de o iubire divină de undeva…”

Atunci când viața bate filmul, aduni întâmplările, le pui pe toate într-o poveste inspirațională de care să se bucure cât mai mulți cititori.

• Tweet
• Pin It