POVESTE DE VIAȚĂ… africană. Cătălin Stepanescu – omul care aduce apa

catalin de coperta

Un reportaj difuzat la tv în urmă cu mai mulți ani l-a influențat atât de tare pe Cătălin Stepanescu încât a decis să își schimbe atitudinea față de viață, ajutorul dat aproapelui și voluntariat.

Era vorba despre pastorul Mihai Brașov din București, care a trăit cea mai mare provocare a vieții sale atunci când a ales să pună umărul la construcția primei școli pentru copiii unui sat din Namibia, de pe continentul african. Bunul samaritean nu s-a limitat doar la atât, ci, de-a lungul timpului, s-a implicat în susținerea procesului educațional prin oferirea de lecții de muzică pentru școlari, în aplicarea unor măsuri sanitare minime, a făcut injecții, a spălat răni și a cărat materiale pentru ridicarea școlii. În timp, constatând nevoile arzătoare ale oamenilor, a inițiat un program de construire a unor fântâni de apă. Lipsite de cele mai elementare resurse de existență, comunități întregi erau nevoite să parcurgă distanțe considerabile pentru asigurarea apei de băut.

Toate acestea i-au fost pildă tânărului reșițean Cătălin Stepanescu, student fiind pe vremea aceea. „Mi-am zis că dacă voi ajunge vreodată să îmi pot permite financiar să fac un asemenea gest, o voi face cu tot dragul. Să ajut și eu la rândul meu pe alții, cu siguranță e cea mai bună recompensă sufletească. Așa că am decis că mă voi implica într-un asemenea voluntariat. Cred că până la urmă acesta este rolul oamenilor aici, pe pământ, să se ajute între ei. Sigur că au fost și reacții negative din partea unora, dar eu sunt de părere că binele îl face fiecare unde vrea, cu cine vrea. În satul Nabusanke din Uganda, acolo unde am ajutat financiar la construirea unei fântâni, 1.200 de persoane mergeau aproape zilnic 6 kilometri dus-întors, cu bidoane cărate în spate. A fost ceva ireal, de nedescris chinul oamenilor pentru picătura de apă, în contextul în care această țară deține rezerve de apă însemnate. Asta dacă e să ne referim doar la faptul că partea de sud a țării include o porțiune importantă a lacului Victoria, cel mai mare luciu de apă de pe continentul african.”

catalin stepanescu apa

Absolvent de Agronomie, investitor în domeniul HoReCa, tânărul Cătălin Stepanescu mărturisește că se simte împlinit și împăcat sufletește pentru că a reușit să facă parte din acest proiect important, fântâna ce îi poartă numele fiind cea de-a 182-a din seria celor peste 210 construite și sponsorizate de români generoși.

„Pentru cei de acolo, din Uganda, acesta este un ajutor real. Mă implic și în alte cazuri sociale de la noi, dar nu doresc să mediatizez nimic din ceea ce fac, așa cum am învățat și de acasă, binele se face în liniște. L-am avut exemplu pe tatăl meu (n.r. fostul primar al Reșiței, regretatul Mihai Stepanescu) care a ajutat foarte multă lume. Și de aceea spun că puterea exemplului este cea mai importantă. Oamenii, dacă nu au exemple sau modele, nu au după ce se ghida. Eu cu tata am avut o relație foarte apropiată. Mereu îmi spunea că este nevoie în viață să faci lucruri prin care oamenii să își aducă aminte de tine, altfel lumea te va uita în trei zile. Iar tu trebuie să lași lucruri bune pe pământ! Trăiesc cu credința și cu speranța că el, de acolo, de sus, alături de bunicii mei, mă vede și este mândru de ceea ce fac. A fost un semn divin și cred că ceva s-a legat: deși am trimis banii și materialele încă din octombrie, fără nicio intenție de programare, fântâna a fost gata exact în 25 ianuarie, ziua în care tatăl meu a plecat dintre noi.”

Cătălin Stepanescu amintește cu mândrie că a moștenit din familia sa cu origini din zona Rusca Teregova valori morale de apreciat: „de la tata am luat sinceritatea, corectitudinea, dedicarea, el pentru mine rămânând un om de cuvânt!” Dorința cea mare a tânărului reșițean este ca și alți oameni, mult mai potenți financiar, să se implice în activități de acest gen. Există garanția că banii donați își ating scopul, cei care se ocupă de partea concretă a lucrurilor trimițând dovezi în imagini. Mai are în plan sprijinirea construirii unui campus școlar și a altor două surse de apă, una în Burundi și o alta în Congo, în acest caz doar dacă situația politico-militară din țară o va permite. Deocamdată nu a ajuns să viziteze locurile, nici să vadă fântâna cu numele său, dar dorește să facă o călătorie în Africa fiindcă este foarte curios să vadă la fața locului cum arată investiția.

catalin stepanescu

Construirea de fântâni în Africa a luat o mai mare amploare după anul 2021, odată cu implicarea în această acțiune a cunoscutului antreprenor Ștefan Mandachi, cel care este inițiatorul protestului „Șî eu!”, dar și al primului metru de autostradă construită în Moldova.

În urma apelurilor sale transmise pe rețelele sociale, alți oameni de afaceri, medici, avocați și chiar instituții religioase și de învățământ s-au alăturat inițiativei. Astăzi sunt peste 200 de fântâni construite și alte câteva în lucru. Costul unei fântâni ajunge la sume cuprinse între 1.600 și 7.500 euro, în funcție de dificultatea lucrării și calitatea solului pe care se execută forajul. În acest fel, peste 100.000 de persoane, din 17 țări africane, au deja acces la apă potabilă, până la urma la viață, cu contribuția unor români generoși. Întreg proiectul a fost posibil datorită pastorului Mihai Brașov, care s-a ocupat de organizare și de partea de logistică.

catalin stepanescu 2

Pentru noi, majoritatea, apa nu pare să fie întotdeauna importantă, dar pentru însetații din Africa înseamnă supraviețuire, înseamnă practic, viață. Acțiunea inițiată în urmă cu peste zece ani a creat un adevărat fenomen și, de atunci, români din toate colțurile țării, dar și de peste hotare, au arătat că nimic nu este imposibil!

fantanaafrica

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/