Silviu Hurduzeu: Domnule Beg, să nu se repete greșeala cu spitalul de la Bozovici!

huruduzeu silviu psd cs
untitled design set 970x90 px

Deputatul social-democrat intervine în problemele Spitalului Județean de Urgență din Reșița pentru ca nu cumva peste 10.000 de oameni să aibă limitat accesul la sistemul public de sănătate!

Parlamentarul de Caraș-Severin, cel care a depus amendamentul la legea bugetului prin care spitalului din Reșița i s-au șters arieratele ce-i îngreunau funcționarea, atrage atenția asupra oamenilor de pe Valea Almăjului, care depind astăzi de secția externă a Județeanului, care funcționează în comuna Bozovici. „Am văzut declarația directorului medical al Spitalului Județean de Urgență Reșița, care a descoperit marea problemă în buna funcționare a spitalului: secția externă de la Bozovici. Vreau să le spun atât domnului Beg, cât și conducerii spitalului și membrilor Consiliului de Administrație, că nu e în regulă să se repete greșeala care s-a făcut atunci când a fost desființat spitalul de la Bozovici. Sunt peste 10.000 de suflete în Valea Almăjului care nu au mai beneficiat și nici acum nu beneficiază de un sistem medical foarte bine pus la punct. Chiar și așa cu această secție externă medicii refuză să meargă la Bozovici, deși cred că ar putea exista soluții din partea Spitalului Județean ca anumiți medici să meargă, poate prin rotație, la Bozovici. În orice caz, nu cred că marea problemă din punct de vedere financiar a SJUR e funcționarea acestei secții externe.”, a intervenit Silviu Hurduzeu.

publicitate ziar expresb 1000x100

Varianta închiderii secției externe de la Bozovici e cel puțin ciudată, dacă nu total neinspirată și nejustificată. Administrațiile locale de pe Valea Bistrei sunt asociate și contribuie financiar tocmai pentru ca oamenii din zonă să nu fie obligați să parcurgă peste 100 de km, pe un drum dificil, în caz de urgență medicală. Oameni care și-au plătit contribuțiile la asigurările de sănătate! „Primăria Bozovici a accesat fonduri pentru renovarea clădirii tocmai pentru a oferi un cadru normal pentru cetățenii din Valea Almăjului. Există și o asociație a primăriilor de acolo din zonă care suportă o parte din cheltuielile acestei secții externe. Cu siguranță, dacă s-ar desființa, s-ar pierde și acea finanțare. S-au lăudat alții atunci cu această finanțare, deși este exclusiv meritul primarului Adi Stoicu și al echipei lui din Primăria Bozovici. Vreau să le atrag atenția celor responsabili și, în calitatea mea de deputat, le spun că spitalul din Bozovici a fost închis cândva total nedrept și a lăsat o mare zonă neacoperită. A fost o decizie a unui guvern iresponsabil la vremea respectivă și nu vreau ca același lucru să se repete și acum!”, a conchis parlamentarul.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/