POVESTE DE VIAȚĂ. A locuit 17 ani pe străzi, din mila oamenilor, dar a reușit să răzbească!

Băiatul care timp de 17 ani a locuit pe stradă și CASĂ i-a fost gara din Lugoj, s-a făcut MARE. Acum vestește cuvântul lui Dumnezeu.

Câți dintre copiii străzii răzbesc în viață, câți nu merg pe calea drogurilor, alcoolului, depravării și tâlhăriei… ce mamă lasă un copil de 8 ani în gara din Timișoara?! Ce polițiști plimbă un copil de 8 ani prin secțiile de poliție timp de o săptămână și, până la urmă, îl aduc tot în gara din Timișoara?! Este incredibil ca, într-o țară civilizată, să nu-ți pese! Și cu toate astea se întâmplă… s-a întâmplat în 1990, în plină iarnă, când un băiețel de 8 ani a venit cu mama lui în gară și s-a trezit singur:

„Și acum îmi amintesc cât am plâns, cât mă uitam în toate direcțiile să vină mama, credeam că eu sunt de vină că m-am rătăcit… am plâns mult… parcă acum a fost, dar m-am ferit de rele. După o perioadă m-am pus pe tren și cu ajutorul lui Dumnezeu am ajuns la Lugoj. Aici am avut înțelegere, am dormit într-un loc călduros lângă centrala termică. Oamenii îmi dădeau de mâncare, îi ajutam la bagaje. A fost greu, nu pot descrie, am stat aproape 2 ani și în gară la Caransebeș, dar eu am avut încredere în bunul Dumnezeu că mă va ajuta și așa a fost”, spune Emil Constantin.

Mânca din mila oamenilor, căuta în gunoaie ca să supraviețuiască, erau zile și zile. Când a primit primul borcan cu supă caldă a izbucnit în lacrimi de fericire, era după mult timp de când era pe străzi.

Povestea sa este impresionantă nu pentru că a reușit să răzbească printre nedreptăți, ci pentru că are și acum o seninătate în vocea și modul său de viață, de a lua lucrurile așa cum sunt, încât este un exemplu de viață pentru cei care, deși au de toate, se plâng așa de ușor de orice:

„Mi-am dorit întotdeauna o familie! Mama, am înțeles mult mai târziu, că mă făcuse cu altcineva și tata nu m-a vrut. Avea acasă 10 copii și numai pe mine m-a înstrăinat. M-am dus la ea acum adult și nu m-a putut privi în ochi, nu a vrut să-mi ofere niciun răspuns. I-am spus că nu sunt supărat pe ea și că o iubesc oricum, pentru că Dumnezeu îmi dă dragostea și puterea să iert”, a spus Emil.

În gară toată lumea îi spunea Marius, pentru că el, la acea vreme, nu mai suporta numele de Emil Constantin pe care mama sa i-l dăduse:

„Uram tot atunci, inclusiv numele meu. Am vrut să mă cheme Marius și așa mă cunoaște toată lumea în Lugoj. Să știți că lumea a fost bună cu mine, după un timp. Dacă la început am luat bătaie constant în special de la polițiști, după un timp toate bisericile m-au ajutat. De la Biserica Greco-Catolică am casa unde stau în chirie și Biserica Baptistă m-a preluat în comunitatea sa. Nu am școală, nu am făcut nicio clasă, nu am știut să citesc și am învățat din Biblie, e cartea mea, e viața mea și pastorul Olariu mi-a fost tată. Tot ce sunt astăzi îi datorez lui și lui Dumnezeu”, a spus Emil.

Acum Emil Constantin este alt om, are familia sa, o are pe Lois, fetița de 6 ani. Și despre această fericire spune că i-a dăruit-o Dumnezeu, după ce soția sa a pierdut două sarcini:

„Cu soția mea este o altă poveste, mi-aduc aminte că mi-au trebuit 1 an și 4 luni să o pun pe picioare, era sălbatică, murdară, nearanjată și plină de ură. A trăit într-o familie cu mulți frați în județul Timiș și ea era problema… are handicap pentru că la 7 luni a făcut meningită și a rămas cu probleme la creier și la 28 de ani m-a văzut la televizor și i-a spus tatălui ei că pe mine mă vrea. Și tatăl ei a făcut rost de numărul meu de telefon, după ce am apărut la televizor cu un reportaj despre viața mea și după 4 ani a fost redifuzat. A pus mâna pe telefon și m-a sunat. A spus «am o fată pe care vreau să ți-o dau ție». Și de atunci am iubit-o necondiționat. A fost greu, nu știa să facă nimic, eu am învățat-o cum să fie curată, cum să facă curat în casă, cum să ne gospodărim, pentru că eu, chiar dacă am trăit pe străzi, mi-a plăcut să fiu curat”, spune Emil.

Acum sigurul venit sigur este pensia de handicap a soției, dar Emil își întreține familia lucrând cu ziua ca să nu lipsească nimic familiei:

„Eu am știut că mă așteaptă o viață grea. Nu mă plâng de muncă. Oamenii mă cheamă să sparg lemne, să ajut în casă, la grădină, orice. Cel mai mult mă bucur când mă invită în biserici. Am spus povestea noastră și o repet în toate bisericile baptiste unde sunt chemat. Acum am fost la Glimboca, acolo unde Dumnezeu este cu noi, acolo va fi bucurie”, spune Emil Constantin, băiatul care și-a croit propriul său drum în viață, un exemplu de urmat.

• Tweet
• Pin It