POVESTE DE DEBUT. Timișoreanca Ioana Mărăscu își trăiește visul de a deveni actriță, la București. Recent, a primit un rol într-un film american

ioana 3
po 1000x100px (3) untitled design set 970x90 px

Deși a reușit la Arte în orașul natal, Ioana Mărăscu, a ales capitala pentru a studia. Din toamna trecută s-a mutat la București unde a devenit studentă la secția Actorie a Facultății de Arte, mai precis Artele Spectacolului.

E foarte bucuroasă pentru alegerea făcută și mărturisește că din primul semestru a avut parte de concretizarea a numeroase proiecte artistice. Bifează deja apariția în două filme, unul românesc, este vorba despre „Visul” în regia lui Cătălin Saizescu și în filmul american „The Bouncer”- regizat de Massimiliano Cerchi.

Ioana Mărăscu moștenește trăsături fizice speciale, delicate, ochii mari, expresivi și buzele conturate, elemente remarcate de oameni din lumea artistică, ceea ce a încurajat-o să se apropie mai mult de actoria de film și mai puțin de teatru. Mărturisește că până acum nu a participat la vreun casting, dar cu toate acestea i s-au ivit o mulțime de oportunități. Iar desemnarea pentru rolul Tatiana din filmul american, a fost ceva nesperat, pur și simplu ea aflându-se după cum se spune „la locul potrivit, în momentul potrivit”.

ioana 1

 „Deși, recunosc că aș fi vrut, nu am îndrăznit să merg la vreun casting. În plus și pandemia m-a împiedicat. Povestea cu filmul american, căci asta este partea cea mai interesantă, a început de la figurația pentru care m-am înscris. Știam că urmează să apar în fundal, trebuia să fie o atmosferă de club, fiind un film de acțiune erau niște bătăi care se desfășurau în fața noastră și noi, figuranții, trebuia să avem o reacție. Dar, într-o pauză, stând acolo de câteva minute bune, m-am trezit că vine un domn către mine, mă întreabă cum mă simt, dacă îmi place ceea ce se întâmplă. Aveam să aflu mai târziu că am fost remarcată ca atitudine și înfățișare și în lipsa persoanei din rolul principal, mi s-a propus mie să interpretez rolul personajului Tatiana. A urmat un test de exprimare artistică în limba engleză dar și o evaluare făcută de actorul american Costas Mendylor.

ioana si actorul

Aceasta a fost prima colaborare la un nivel atât de ridicat și absolut onorant pentru mine. Joc alături de John Ozuna, Simon Phillips, Vincent Rivera, nume cunoscute în lumea cinematografiei.” Filmul apare pe site-ul centralizator imdb.com urmând ca în curând să fie difuzat și în cinematografe. Dar povestea nu se termină aici fiindcă tânăra timișoreancă a primit deja propunerea pentru a face parte și din cel de-al doilea lung- metraj ce se va turna la București în perioada martie-aprilie, sub îndrumarea aceluiași regizor.

ioana 5

Apropierea de tot ce ține de arta scenică s-a întâmplat demult, din copilărie, părinții fiind cei care au îndrumat-o și sprijinit-o pe Ioana, în acest sens. Spune că prin tot ceea ce făceau ei, jurnalista de radio Adriana Dolceanu și jurnalistul de televiziune Constantin Mărăscu, a fost în lumina reflectoarelor într-un fel sau altul, din totdeauna. S-a dezvoltat într-un mediu creativ unde trebuia să facă față tuturor provocărilor. Participa la diferite evenimente, festivaluri de film, era în contact permanent cu lumea oamenilor mari, cu personalități ale vieții cultural-artistice, cu actori, regizori, interpreți și astfel s-a format ca „voce” independentă, puternică și tenace. Își amintește că atunci când era mică era „superstarul” grădiniței ceea ce a continuat să fie și în școala generală.

De-a lungul anilor a făcut parte din mai multe trupe locale de teatru. A început să se pregătească sub îndrumarea unor profesori și actori fiind promovată mai apoi în diferite proiecte, unele de mai mică anvergură sau altele mai însemnate. Astfel, fie că vorbim despre Teatrul Național, fie că vorbim despre proiecte internaționale, a fost mereu implicată în activități artistice. Își amintește cu plăcere de începuturile de la Casa Tineretului unde a lucrat împreună cu regizorul și producătorul Constantin Rădoacă, fost director al Teatrului Nottara din București. „L-am avut și pe Caragiale și pe Cehov, adică am avut parte de puneri în scenă semnificative. Acolo pot sa spun că m-am dezvoltat eu cel mai mult pe partea de teatru. Cu filmul am început abia aici, la București.”

1000x100 casinoherculane by sungarden gif card de energie dacus 1000x100

ioana 6

Dintotdeauna a atras-o teatrul, scena, microfonul și simțea că se va îndrepta în această direcție. Dar, la sfârșitul gimnaziului, când a fost să aleagă, a optat pentru liceul cu profil pedagogic, cu toate că  reușise și la Liceul de Artă „Ion Vidu”. De ce, de la pedagogie, la actorie?

 „Am specializarea învățător-educator dar nu am lăsat pedagogia! Undeva în sufletul meu se află și ea, pentru că până la urmă actoria tot un fel de pedagogie este. O pedagogie a sufletelor, pe care eu îmi doresc să o fac în continuare. Iar ulterior, în planurile mele de viitor se află și un masterat, poate, în pedagogie teatrală pentru a reuși să și predau ceea ce îmi place să fac. Sunt în anul I, dar deja cu vise pe mai departe.”

Până una-alta plecarea la București a tinerei de 19 ani a însemnat dorința de a-și împlini visul, de a aprofunda diferite discipline precum arta actorului, vorbirea și mișcarea scenică. „Pentru că un actor nu e suficient să iasă în luminile rampei și să rostească un rol, el trebuie să se extindă și pe parte muzicală și de dans. Tocmai de aceea spun că am aproape de suflet și alte discipline precum canto și dans. Mie mi-a plăcut dansul de mică, am și fost la cursuri de-a lungul anilor. Doar că, de la primele ore am studiat alt gen, balet, ceea ce m-a surprins, dar mi-a și plăcut. De fapt iubesc tot ceea ce fac aici la București.”

ioana 2

Ioana Mărăscu e un bulgăre de energie și voioșie, învăluit în râs cristalin. Are o viață activă și profită de fiecare moment fiindcă spune că face exact ceea ce îi place. A învățat din familie cât de important este să ai întotdeauna un plan B, de rezervă. Iar dacă alegerea potrivită nu-ți iese din prima, poți să-ți mai acorzi o șansă. Asul din mânecă înseamnă pentru tânăra studentă, atestatul de limbă engleză pe care îl deține, cu drept de predare în învățământul primar. Și, sigur că e pregătită să ofere meditații și suport celor care vor avea nevoie.

În anii din urmă s-a implicat în numeroase acțiuni de voluntariat fiind membru fondator al LEO Club All4All din Timișoara, acum transferându-se la organizația Leo Bucharest Sunshine. Notabile sunt și activitățile realizate, între altele, împreună cu filiala timișeană a Organizației Salvați copiii, Consiliul Județean al Elevilor din Timișoara dar și o seamă de acțiuni cu puternic impact la nivel de comunitate.

Bine se spune că în spatele unui copil – lumină, stă întotdeauna o familie – soare!

 

versay aprilie 980x120 px banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/