Posturi noi în Primăria Caransebeș. Performanță sau inutilitate?

Implementarea de proiecte în municipiul Caransebeș este o problemă pe care primarul Felix Borcean o vede rezolvată doar dacă mai angajează oameni la Serviciul de Proiecte și Programe Europene din cadrul Primăriei.

Cu toate acestea, organigrama Primăriei în forma propusă de primar a fost retrasă chiar de edil de pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local după lungi discuții între consilierii liberali și Felix Borcean. Deja în organigrama existentă sunt 8 posturi de funcționari la Serviciul de Proiecte și Programe, astfel că dacă organigrama ar fi aprobată în forma propusă de primar, s-ar mai angaja alți 8 funcționari pentru aceeași muncă, a declarat consiliera liberală Andra Pleșa.

Cele 8 posturi există! Sunt oameni acum pe aceste posturi! Altfel cum se lucrează? Care sunt oamenii cu care lucrați acum pe proiectele POCU, câți oameni aveți, pentru că Prefectura, prin adresa aceasta pe care ați pus-o la mapa consilierilor, vă solicită să enumerați câte posturi aveți de funcționari care lucrează la proiecte!”, a menționat Andra Pleșa.

Primarul Felix Borcean i-a specificat că sunt angajați care lucrează conform legii și pe anumite proiecte cu pontaj de două ore.

Consilierul PSD Florin Bogdea a menționat că prin schimbarea organigramei se schimbă compartimentul de Integrare Europeană Relații Internaționale cu denumirea „Serviciul Accesare Proiecte Interne și Internaționale”. În cadrul acestuia se înființează un compartiment nou de Proiecte Finanțate din Fonduri Externe nerambursabile, compus din 8 funcții contractuale care vor fi folosite doar pe perioada implementării proiectelor.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Proiectul acesta pentru schimbarea organigramei nu a fost făcut la solicitarea doamnei Bănăduc (n.r. Gabriela Bănăduc, șefa compartimentului de Proiecte și Programe), nu este treaba doamnei Bănăduc, organigrama este strict apanajul primarului. Dacă vreți, aprobați, dacă nu vreți, nu aprobați, este simplu. Eu cred că avem nevoie de oameni care să scrie aceste proiecte, să studieze pe ce fonduri se pot accesa, ca să nu mai avem nevoie de firme de consultanță care mănâncă timp și bani.”, a specificat primarul Felix Borcean.

Consiliera PNL Andra Pleșa a reacționat la cele spuse de edilul urbei, concluzionând că managementul serviciului de proiecte este prost, iar Felix Borcean a argumentat că tocmai de aceea își dorește să-l îmbunătățească, pentru că toată lumea este cu ochii pe proiectele europene, care întârzie să apară și de aceea este nevoie de oameni. „Și atunci de ce mai ținem șef serviciu dacă nu are performanțe?” a întrebat Andra Pleșa.

După toate discuțiile, edilul urbei a retras de pe ordinea de zi proiectul de hotărâre privind modificarea organigramei Primăriei, spunând că mai poate aștepta pentru a fi discutată în prealabil.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/