Postul de vicepreședinte, nerevendicat. Vezi soluția incredibilă pentru înlocuitorul lui Ghiorghioni!

În momentul de față, principalele partide de pe scena politică, PNL și PSD, nu își permit susținerea unuia dintre consilierii județeni pentru funcția de vicepreședinte al forului județean, din cauză că nu dețin majoritatea. O variantă surpriză vine din afara sferei politice!

Aleșii județeni au ca punct principal pe ordinea ședinței de mâine demiterea lui Ghiorghioni din funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Caraș-Severin. Decizia a fost amânată la nesfârșit, însă sub presiunea DNA și a conjuncturii penale, potrivit căreia Ionesie nu mai are voie să se apropie de instituție, aleșii vor trebui să decidă într-un final că Ghiorghioni nu mai are ce căuta la cârma forului. Așa cum era firesc de multă vreme!

Una peste alta, decizia se ia mâine, dar variantele partidelor politice nu sunt tocmai optimiste pentru moment. Asta, ținând cont de faptul că nimeni nu deține majoritatea în plen. Nici măcar PNL, întrucât Sorin Frunzăverde se află în prezent în concediu medical și nu se poate estima o dată exactă la care revine la serviciu, din cauza stării sale de sănătate precare.

Surse din cadrul PNL au declarat în exclusivitate pentru Express de Banat faptul că partidul nu își permite o nominalizare pentru că în absența lui Frunzăverde partidul nu deține jumătate plus unu din voturile care pot fi date în cadrul Consiliului Județean. În acest context, liberalii apreciază că este firesc să aștepte reîntoarcerea președintelui la cârma forului pentru a-și exprima punctul de vedere. În al doilea rând, la conducerea la vârf a PNL s-ar fi decis, potrivit acelorași surse, ca aleșii județeni să decidă între ei cine și-ar dori postul, urmând ca propunerea să ajungă să fie dezbătută și votată în cadrul Biroului Politic.

Unii dintre aleși și-ar dori postul, dar sunt incompatibili din punct de vedere administrativ, cum ar fi cazul lui Bașag, care a plecat ca favorit în competiție.

Vice din exterior!

Prin urmare, ar exista o altă variantă, care presupune numirea unui administrator public din interiorul instituției Consiliului Județean, dar nu din rândul consilierilor. Asta, până la clarificarea majorităților politice din plen. În fișa postului, spre exemplu, directorului Naidan, i-ar putea fi trecută și această atribuție și să preia frâiele forului, alături de Iova, astfel încât formula să fie cât de cât completă. Potrivit legii, Ilie Iova i-ar putea da sarcini de administrator public unui funcționar.

PSD decide azi!

Situația este similară și în rândul PSD, care nu deține majoritatea. Deși la nivel de zvon se vorbește despre faptul că din cauza neînțelegerilor privind nominalizarea social-democrații ar vota împotriva demiterii lui Ghiorghioni, aceștia susțin că deocamdată nu se pronunță.

„Încă nu am discutat acest subiect. Urmează să ne întâlnim în cursul zilei de astăzi, să discutăm problema cu consilierii UNPR și ALDE, după care vom lua o decizie, a declarat Ion Spânu, liderul aleșilor PSD din cadrul Consiliului Județean Caraș-Severin.

Comments

  1. andy says:

    Daca iei 100 de oameni de pe strada, la intamplare, din ei se gasesc cel putin 2 care sa fie cu mult mai competenti decat personajele “biblice” care conduc destinele judetului din aceasta institutie. Pe salarii de 6000 de lei, conditii ca acasa si afaceri pe langa, sa tot stai in CJ Caras pe functii de conducere. Restul bugetarilor sunt de umplutura si servesc doar pentru a crea impresia ca aici se face ceva.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/