Porumbul turismului

După valuri de căldură şi ploi, a apărut şi un friguleţ. Nu mare lucru, atâta doar cât să te facă să tremuri. E luna lui Cuptor, care aţi ascuns cuptorul. Sau aţi uitat să mai băgaţi lemne în foc. Vrem să fie cald. Şi, din când în când, câte o ploicică. Se recoltează grâul şi este estimată o recoltă de 7 milioane de tone. Dar preţul de achiziţie, cică, faţă de 2011 a scăzut cu 40 la sută. Mă îndoiesc până la glie că fermierii şi producătorii vor vinde un bob. La depozite şi la iarnă, când va fi foametea cea mai mare, îl vor scoate. Aşa că acum, tot pe mâna bişniţarilor din România, vom ajunge să-l importăm din Sahara. De-aia ziceam de ploicici. La porumb sunt cât se poate de necesare. Un specialist mi-a spus că un fir de porumb, pentru a face un ştiulete sănătos, are nevoie de 3 litri de apă pe zi. Enorm. Dacă specialistul m-a minţit, vă mint şi eu. Apropo de specialişti.  Judeţul Caraş-Severin, poate cel mai frumos judeţ din ţară, cu munţi şi un fluviu, după cum îl caracteriza Fănuş Neagu, pare a fi cam pe ultimul loc la minţi luminate. Într-o statistică, în urma recensământului din 2011, are 50 la sută din populaţie doar cu gimnaziu şi numai 10 la sută cu studii superioare. Ciudat şi greu de înţeles, atâta timp cât în Reşiţa funcţionează şi o universitate cu numeroase secţii şi specializări. Şi-atunci, de unde idei de relansare a unor zone? Mă gândesc la Băile Herculane, Clisura Dunării până la Baziaş, Muntele Semenic şi atâtea altele. Aflu că cea mai frumoasă cascadă din lume, locul întâi, măi fraţilor şi cumnaţilor, se află tot în Caraş-Severin, la Bigăr, lângă Bozovici. Am fost acolo de câteva ori, dar nicio amenajare, a rămas la fel cum era pe vremea turcilor. Cred că aici nu e vorba numai de bani, ci şi de dezinteresul administraţiilor publice locale, de care aparţin minunăţiile astea. Să baţi un cui, să pui o scândură, un panou, pe care să scrii câteva informaţii despre locul cu pricina, nu cred că e mare lucru. Sau să le pui pe internet, să le afle lumea, şi apoi să întocmeşti proiecte pentru fonduri europene iarăşi nu mi se pare un capăt de lume. Poate urmaşii urmaşilor noştri să le vadă altfel. E singura speranţă. Dar e asta la fel cu ploile necesare pentru porumb.