Porticul sau pridvorul care duce la intrarea în vechiul depozit de cereale din localitatea timișeană Giera, realizat în secolul al XIX-lea, a fost pus în siguranță în urma intervenției mai multor voluntari în cadrul proiectului „Ambulanța pentru Monumente Banat”.
Inițiatorii proiectului „Ambulanța pentru Monumente Banat” vin cu noi vești, după intervenția din această vară de la vechiul depozit de cereale din localitatea Giera, județul Timiș. Astfel, voluntarii au reușit să pună în siguranță cel mai important element al monumentului istoric. Și anume, porticul, partea de intrare în depozit.
„Porticul Depozitului de cereale este pus în siguranță! Începerea intervenției de la Bocșa nu a dus la micșorarea entuziasmului și importanței acordate Depozitului de cereale din Giera, echipa și voluntarii noștri făcând un efort de continuare a celor două șantiere în paralel. Toată munca a dat roade, iar porticul, element definitoriu al valorii acestui monument, nu numai că nu mai este în pericol de colaps, dar șarpanta sa a fost restaurată integral folosind tehnici și materiale cât mai apropiate de imaginea originală și de principiile restaurării. Materialul folosit este varianta contemporană a azbocimentului, plăci de fibrocement pe care le-am achiziționat cu ajutorul donaților voastre”, a informat „Ambulanța pentru Monumente Banat”.
Voluntarii au reușit să pună în siguranță porticul depozitului de cereale și cu sprijinul celor care au donat sume de bani pentru achiziționarea materialelor necesare.
Depozitul de cereale din Giera este lăsat în paragină. Această clădire are o arhitectură deosebită, pentru care a fost declarată monument istoric, categoria B, fiind aflată la 60 de kilometri de Timișoara, la o distanță foarte mică de granița cu Serbia.