Portavocea, noua metodă se a găsi fier vechi

fier vechi 2
casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Doi bărbați au fost amendați de polițiștii locali din Timișoara pentru că i-au deranjat pe cetățeni. Foloseau o portavoce pentru a găsi fier vechi, deși nu aveau autorizații de comercializare.

Metoda inedita folosită de cei doi a fost să instaleze portavocea pe o mașină și să pornească prin cartierele din Timișoara. Ilelgal, din două motive! Nu aveau autorizații pentru a cumpăra sau vinde fierul vechi și au perturbat ordinea și liniștea publică.

Microbuzul folosit era înmatriculat în Argeș, iar șoferul, un bărbat în vârstă de 42 de ani, este din Căzănești, Ialomița. A fost suprins pe strada Geneva.

„Însoțit de un alt bărbat, acesta se deplasa cu autovehiculul prin oraș, strigând la portavoce că vrea să cumpere materiale feroase și neferoase, fără a avea vreo autorizațue în acest sens. Cel în cauză a fost sancționat cu 1.000 de lei, conform Legii 61/1991 republicată. Astfel de practici au mai fost sesizate de cetățeni care au semnalat prezența celor care îi deranjează prin aceste metode. Săptămâna trecută colegul celui surprins zilele acestea a fost sancționat cu 200 de lei pentru că folosea portavocea pentru a achiziționa fier și alte obiecte uzate, pe străzile Clabucet și Gorunului”, a transmis Poliția Locală.

promovare banner maxagro

Astfel de probleme au mai fost sesizate pe străzile Bârzava, Ion Rațiu și Paganini.

fier vechi

 

STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/