Popa, după decizia CCR: Alegerile au fost influențate în mod fraudulos!

popa ioan primar resita

Președintele PNL Reșița salută hotărârea CCR de anulare a alegerilor prezidențiale subliniind că, personal, le-ar fi anulat și pe cele parlamentare. 

Curtea Constituțională a decis vineri, în unanimitate, anularea alegerilor prezidențiale, urmând ca procesul electoral să se reia în integralitate. Contactat pentru a comenta decizia CCR, primarul Ioan Popa, șeful PNL Reșița, a declarat că aștepta o astfel de hotărâre, motivând că scrutinul a fost influențat fraudulos.

Mă bucur foarte mult! Era o chestiune pe care o așteptam pentru că alegerile au fost influențate în mod fraudulos și evident de nerespectarea reglementărilor în vigoare. Bugetele de campanie au fost stabilite prin lege. Modalitatea prin care se face campanie și prin care se gestionează cu mandatari financiari erau foarte bine reglementate tocmai ca să nu se creeze diferențe flagrante între candidați, care dispun de resurse mai mari sau mai mici, iar aceste lucruri au fost încălcate. Aș face o paralelă aici, poate deplasată, între anularea mandatului de consilier local a domnului Pleșa la Caransebeș, și este o situație relativ similară. Sunt niște reguli care trebuie respectate. Nu se respectă, se anulează!”, a spus tranșant Ioan Popa.

În opinia președintelui PNL Reșița, și alegerile parlamentare ar fi trebuit anulate, acestea fiind influențate de primul tur al prezidențialelor.

„Dacă ar fi fost să aleg eu, aș fi anulat și alegerile parlamentare, pentru că ele au fost influențate semnificativ de primul tur al alegerilor prezidențiale, foarte multe persoane plecând de la publicitatea uriașă care s-a făcut în special pe TikTok candidatului suveranist Călin Georgescu. A influențat efectiv decizia alegătorilor în ceea ce privește partidele de extremă sau suveraniste, mă refer la AUR, POT și SOS. Deci, fără acea campanie ilegală făcută în turul întâi, nu s-ar fi ajuns ca suveraniștii și extremiștii să aibă un procent atât de mare în alegerile parlamentare. Personal, aș fi luat în calcul anularea în integralitate a alegerilor și repetarea lor în luna martie sau aprilie, după interzicerea TikTok-ului în toată Europa, lucru care cu siguranță că se va întâmpla”, a subliniat Popa.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/