Popa dărâmă fostul club Vintage și deschide promenada spre mall și aquaparc! Chiar cu buldozerul lui Vali Armașu!

gif card de energie dacus 1000x100 alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Primarul Reșiței și omul de afaceri care deține clădirile de pe malul Bârzavei, clădiri care obstrucționează drumul spre noul kilometru 0 al municipiului, au ajuns în cele din urmă la o înțelegere! Platforma industrială Mociur dispare pur și simplu pentru a face loc mall-ului, aquaparcului și altor investiții futuriste!

Vali Armașu a găsit cale de comunicare cu primarul Nelu Popa, astfel că nu mai e nevoie de procese pentru a accepta demolarea mai multor proprietăți pe care le are pe malul Bârzavei, vizavi de supermarket-ul Penny, la podul de la Universitate. Pe acolo, arhitecții au desenat o alee de promenadă și o arteră rutieră paralelă cu bulevardul care să ducă la noile supermarket-uri de pe fosta platformă CET, dar și în Mociur, unde semnele siderurgiei și construcțiilor de mașini vor dispărea complet, acolo urmând să se înalțe un mall, dar și atât de comentatul parc acvatic.

1000x100 (3)

„Faptul că avem o divergență nu înseamnă că nu suntem prieteni. Nici mie nu îmi place cum arată malul Bârzavei, dar avem o opinie diferită despre cum procedăm să dăm jos acea clădire. Sunt de acord cu primarul că arată foarte urât și sunt de acord cu un om care face lucruri bune”, a spus Vali Armașu. Primarul Popa e atât de entuziasmat, încât vrea să vadă clădirea demolată cât mai repede: „Noi acum căutăm să vedem de unde luăm un excavator ca să demolăm!” Omul de afaceri i-a răspuns însă că nu e nevoie să caute nimic, deoarece e gata să demoleze chiar el ceea ce a construit acum câțiva ani, când nimeni nu visa ceea ce Nelu Popa are curajul să pună în practică. „Înțelegerea a fost ca eu cu excavatorul să demolez, dar trebuie să găsim modalitatea. O soluție vom găsi și vom face ceea ce a propus primarul”, a dat asigurări Armașu.

publicitate Timisoara banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/