Pomii de Crăciun ajung în piețe. Polițiștii timișeni au început controalele

În mai puțin de două săptămâni are loc cea mai așteptată sărbătoare din an, iar în piețele din județul Timiș au început să apară brazii naturali. Polițiștii timișeni s-au mobilizat și, împreună cu inspectorii silvici, i-au verificat pe comercianții care au adus spre vânzare pomii de Crăciun.

Verificările au debutat sâmbătă dimineață. Controalele au loc în toată țara.

„Polițiștii timișeni împreună cu reprezentanți din cadrul Direcției Silvice au acționat pentru verificarea legalității celor care transportă și comercializează material lemnos și pomi de Crăciun. În Timișoara se acționează în zona piețelor pentru a verifica dacă se respectă prevederile legale privind transportul și comercializarea pomilor de Crăciun”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.

Autoritățile îi verifică pe comercianți și ca să afle dacă dețin acte pentru tăierea și transportul materialului lemnos.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/