Polițiștii timișeni au distribuit căști handsfree șoferilor. Recomandări pentru siguranță!

casti politie

Șoferii din Timiș au fost trași pe dreapta de polițiști în cadrul unei campanii de prevenire a accidentelor. Nu au primit amenzi, ci căști tip handsfree și sfaturi pentru a cicula în siguranță.

Nu uitați! Utilizarea telefonului fără funcția „mâini libere” crește riscul de a fi implicat într-un accident de circulație. Aproximativ 250 de șoferi au primit căști de la oamenii legii.

De asemenea, cum ne aflăm în sezonul rece, polițiștii reamintesc șoferilor că au obligația de a-și echipa mașinile cu anvelope de iarnă.

„Având în vedere, condițiile meteo din județul Timiș pentru a preveni producerea accidentelor rutiere, polițiștii timișeni recomandă conducătorilor auto să manifeste prudență sporită la volan, să marească distanța în mers și să nu se angajeze în efectuarea unor manevre riscante în trafic. În acest context, reamintim tuturor conducătorilor auto faptul că dotarea autovehiculelor cu anvelope de iarnă este obligatorie atunci când partea carosabilă este acoperită cu zăpadă, gheață sau polei, iar sancțiunea aferentă acestei abateri prevăzute de OUG 195/2002R, are o valoare ce poate fi cuprinsă între 1.305 lei și 2.900 de lei (de la 9 la 20 de puncte- amendă). Totodată, în situația depistării, odată cu aplicarea sancțiunii principale, va fi aplicată și sancțiunea complementară – imobilizarea autovehicului, prin reținerea certificatului de înmatriculare și eliberarea unei dovezi înlocuitoare fără drept de circulație”, spun polițiștii.

Recomandări suplimentare

Dacă vizibilitatea în oglinzile autovehiculului este redusă din cauza stropilor de ploaie, folosirea luminilor de către ceilalţi conducători auto reduce riscul producerii unor accidente pe fondul neasigurării la schimbarea direcţiei de mers. De aceea, pe timp de ploaie, luminile de întâlnire trebuie să fie folosite și pe timpul zilei, pentru a fi mai vizibili în trafic.

Înainte de a porni la drum, asiguraţi-vă că parbrizul, geamurile laterale şi luneta vă oferă o vizibilitate foarte bună. Este necesar ca ștergătoarele și instalația de climatizare să funcționeze perfect.

Păstraţi o distanţă mai mare faţă de autovehiculul din faţă astfel încât să puteţi opri în siguranţă, în situaţia în care acesta încetineşte sau opreşte subit.

Nu frânaţi brusc!

Nu vă angajaţi în depăşirea unei coloane de autovehicule!

Nu îngreunați traficul  și nu obstrucționați vizibilitatea prin opriri sau staționări în locuri nepermise.

În cazul rămânerii în pană, pe timp de ploaie, triunghiurile de presemnalizare trebuie aşezate la o distanţă mai mare de autovehicul.

Respectați-vă partenerii din trafic! Mare atenție la pietoni și bicicliști.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/