Poliţiştii din Herculane, gentlemani adevăraţi

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Oamenii legii din staţiunea de pe Valea Cernei au renunţat pentru o zi la a pune în funcţiune aparatele radar şi au trecut cu vederea chiar şi nepurtarea centurii de singuranţă. În cadrul unei acţiuni comune, derulată împreună cu Primăria Băile Herculane, poliţiştii au “sancţionat” cu flori şi felicitări, aproximativ 400 de doamne şi domnişoare.

Fie că s-au aflat la volan, pe scaunul din dreapta sau în trecere pe străzile din Herculane, reprezentantele sexului frumos au fost vânate de poliţişti încă din dimineaţa zilei de 8 Martie. De ziua lor, doamnele şi domnişoarele au fost iertate de amenzi. “Am dăruit flori şi felicitări personalizate tuturor femeilor, atât în calitate de conducător auto, cât şi de pieton. Le-am urat pe această cale o primăvară frumoasă şi La mulţi ani!”, a precizat inspectorul Ştefan Radu, şeful Poliţiei din Herculane.
Acţiunea poliţiştilor le-a luat prin surprindere pe femeile din Herculane şi nu prea. Asta pentru că oamenii legii au dăruit şi cu ocazia zilei de 1 martie mărţişoare şi flori, la fel ca anul trecut.

promovare banner maxagro
STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/