Poliţiştii cărăşeni au grijă de victimele gerului

Atenţionarea de cod galben de ger emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie îi pune pe jar pe poliţiştii din judeţ. Pe lângă riscul crescut de accidente de circulaţie provocate de neadaptarea vitezei la condiţiile de drum, temperaturile scăzute sunt un pericol şi pentru persoanele fără adăpost.

Codul galben de ger emis de ANM, valabil pentru intervalul 28 ianuarie- 3 februarie, îi scoate în stradă pe poliţiştii cărăşeni. „Aceştia şi-au făcut simţită prezenţa prin intensificarea patrulării echipajelor de poliţie rutieră şi a celor de poliţie rurală pe reţeaua de drumuri naţionale şi judeţene, pentru identificarea zonelor acoperite cu polei şi sesizarea administratorilor. Echipajele de ordine şi siguranţă publică de pe raza judeţului şi-au intensificat controalele şi în zonele cunoscute ca fiind frecventate de persoane fără adăpost”, a precizat Ancuţa Cărbunaru, purtător de cuvânt al IPJ Caraş-Severin.

În primele trei zile de ger, 20 de persoane fără adăpost au fost ridicate de pe stradă şi conduse la adăposturile din judeţ. „Pe raza întregului judeţ există locaţii unde pot fi transportate toate aceste persoane, respectiv: Reşiţa – Căminul pentru persoane vârstnice Secu; Caransebeş – Centrul pentru persoane fără adăpost; Băile Herculane – Cantina Socială; Oţelu Roşu şi Moldova Nouă– Spitalele din oraş; Bocşa şi Anina – Cămine pentru persoane vârstnice; Bozovici – Primărie; Oraviţa – Spiatlul de bătrâni Greco-Catolic. Toţi cei care identifică persoane fără adăpost sunt rugaţi să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze numărul unic de urgenţă 112, pentru că un simplu gest au un apel telefonic poate salva o viaţă ”, a mai spus Ancuţa Cărbunaru.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/