„Mita și votul ilegal înseamnă închisoarea”

Cu ocazia alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale din 10 iunie, Inspectoratul Județean de Poliție Caraș-Severin dorește să informeze și să conștientizeze cărășenii asupra riscurilor la care se supun dacă nu respectă legislația.

Campania – Mita și votul ilegal înseamnă închisoarea- urmărește să asigure desfășurarea în condiții de legalitate a procesului electoral”, declară purtătorul de cuvânt IPJ, Ancuța Cărbunaru.

În cadrul campaniei lansate la nivel național de MAI, cetățenilor le este adus la cunoștiință faptul că mita și votul ilegal sunt considerate infracțiuni și se pedepesesc cu închisoarea de la 6 luni până la 5 ani.

Tot pentru ca alegerile de anul acesta să se desfășoare fără incidente neplăcute, în cele 357 de secții de votare din județ vor fi prezenți reprezentanții IPJ Caraș-Severin, Inspectoratului de Jandarmi Județean, ISU Semenic, dar și polițiști de frontieră.

Vreau să vă asigur că organele de poliție Caraș-Severin vor lua toate măsurile necesare ca această campanie să se desfășoare în mod legal și corect”, declară comisarul-șef Iana Ion Viorel.

În perioada dinaintea alegerilor, dar și pe durata desfășurării lor, pentru o mai bună comunicare între cetățeni, mass-media și autorități, a fost desemnat un singur purtător de cuvânt, ca reprezentant al instituțiilor și inspectoratelor din județ, denumit „vocea-unică”, Ancuța Cărbunaru.

 

Astfel încât activitatea din secțiile de votare să se deruleze în condiții de siguranță, în fiecare zonă din Caraș-Severin va fi desemnat un ofițer coordonator cu rolul de a asigura ordinea și liniștea publică”, comisar-șef, Bortiș Dan.

 

 

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/