Poliția luptă cu infractorul, cu buget redus

Polițiștii locali din Moldova Nouă se plâng de faptul că au salarii mici, nu au parte de dotare și, în plus, drepturile acordate prin Consiliul Local le-au fost blocate prin procese deschise de Instituția Prefectului. În această situație se află și norma de hrană pe care angajații ar trebui să o primească.

Cea mai mare problemă pentru Poliția Locală din Moldova Nouă este numărul redus de angajați. Mai mult decât atât, conform Legii 155/2010, privind atribuțiile Poliției Locale, în subordinea instituției sunt șase compartimente. „Noi asigurăm și ordinea publică, protecția mediului și mai facem și control judiciar, cu doar 18 angajați. Unde mai pui că patru dintre aceștia asigură permanența la sediu. E foarte greu să împart oamenii la celelalte servicii existente”, a declarat adjunctul șefului Poliției Locale Moldova Nouă, Adrian Minea. Acesta explică faptul că, în lupta cu infractorul, singura mașină pe care polițiștii o au este o Dacie 1300.

Fără bani pentru hrană
Oamenii legii spun că dincolo de dotarea precară și criza de personal, o mare problemă este legată de acordarea normei de hrană. „Avem o problemă, în sensul că, acum un an de zile, consiliul local a aprobat printr-o hotărâre să ni se acorde o normă de hrană echivalentă celor din poliția națională. Această hotărâre a fost combătută de prefect și la ora actuală ne judecăm cu Prefectura. Ni se impune să se taie norma de hrană. Oricum, nu am primit-o de circa trei luni și nu se știe dacă o mai primim. Pare impropriu ca noi să facem activitate de poliție conform Legii, să avem atribuții de polițiști și să nu avem un statut special”, a adăugat Adrian Minea.

Potrivit deciziei luate, norma de hrană ar fi urmat să se ridice la 750 de lei. Pentru mulți dintre polițiștii locali din oraș, aceasta ar fi mai mare decât salariul. „Era o chestiune benefică pentru că e foarte greu să faci activitate de poliție pe trei schimburi, şapte zile pe săptămână, efectiv în stradă, în lupta cu infractorul, cu 530 de lei în buzunar”, este de părere adjunctul Poliției Locale din Moldova Nouă.

 


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/