Studenții Facultății de Mecanică a Universității Politehnica din Timișoara au ocupat prima treaptă la etapa finală a Concursului Internațional Studențesc de Inginerie a Autovehiculelor „Prof.univ.dr.ing. Constantin Ghiulai”, secțiunea Automotive CAD Catia.
În faza finală a ediției a IX-a a concursului din 2023, organizată la Universitatea Politehnica București, s-au calificat 31 de studenți de la 11 universităţi. Echipa timișoreană, formată din studenții Sergiu Faluvegi, anul IV AR (Premiul I la probele individuale), Andrei Nicola, anul III AR, și Marian Cristian Mora, anul III AR, coordonați de as.drd.ing. Andrei Tiberiu Borborean, s-a clasat pe primul loc în clasamentul pe universități.
Desfăşurarea concursului a avut loc sub patronajul Societăţii Inginerilor de Automobile din România, SIAR, cu sprijinul universităţilor care derulează studii superioare de licenţă şi masterat în domeniul ingineriei autovehiculelor, precum şi cu aportul agenţilor economici de profil.
Misiunea asumată de această competiţie este de a continua tradiţia școlii de ingineri de autovehicule în pregătirea viitorilor specialişti în domeniu și de a promova, în rândul tinerilor studenţi, dorinţa de a realiza performanţă în studierea disciplinelor specifice domeniului ingineriei autovehiculelor.
Concursului Internațional Studențesc de Inginerie a Autovehiculelor „Prof.univ.dr.ing. Constantin Ghiulai” s-a desfășurat în paralel și sub egida celei de-a XXXIII-a ediții a Congresului Internaţional al Societăţii Inginerilor de Automobile din România (SIAR) – ESFA 2023 (Economicitatea, Securitatea și Fiabilitatea Autovehiculelor), organizat cu sprijinul Universităţii Politehnica București.