
În Timiș, elevii pot petrece o săptămână de vacanță în taberele școlare de la Chevereșu Mare sau Poieni Strâmbu, singurele două funcționale în cel mai vestic județ al țării. Cum vacanța de vară are 12 săptămâni, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Timiș organizează 12 serii, iar majoritatea dintre ele sunt încă neocupate!
La Chevereșu Mare sunt 46 de locuri, iar la Poieni Strâmbu, 53. „Taberele dispun de bloc sanitar propriu, sală de conferințe, parc de joacă, teren de sport multifuncțional cu nocturnă. În acest moment au început primele serii, și la Poieni Strâmbu, și la Chevereșu Mare. S-au efectuat analizele medicale ale personalului care manipulează alimentele. S-au încheiat contracte cu firmele specializate în furnizarea alimentelor, preluarea deșeurilor, dezinsecție, deratizări. Punctul sanitar este dotat cu medicamente. Pentru fiecare serie avem prezența unui cadru sanitar”, spune Loredana Ianculovici, aflată la conducerea interimară a DJST.

Și în 2019, interesul pentru taberele școlare mai există, mai ales că totul este gratuit. „Sunt 12 serii. În acest moment nu le avem pe toate ocupate, mai așteptăm înscrieri, vara e lungă, abia a început. Există interes pentru că sunt copii care, mai ales dacă este totul plătit și trebuie să-și plătească doar transportul, doresc să participe. În celelalte serii încă așteptăm, mai așteptăm cereri. Avem trei serii programate la Chevereș și trei la Poieni”, a mai precizat Loredana Ianculovici.
Direcția Județeană de Sport și Tineret a fost condusă până în aprilie de Adrian Tal, care a plecat însă pentru a conduce Clubul Sportiv Universitar Politehnica Timișoara. Din luna mai, Loredana Ianculovici, care lucra la Direcție pe partea de tineret, a fost numită de MTS ca interimar. Mandatul său va dura șase luni.
Hepatitele virale de tip B și C continuă să fie o provocare majoră pentru sănătatea publică, mai ales în județul Caraș-Severin, unde numărul cazurilor rămâne ridicat. În fața acestei...
Teatrul de Vest din Reșița readuce, pe final de an, Festivalul Internațional de Teatru pentru Copii „Lumea poveștilor”, care se va desfășura între 6 și 13 decembrie. Noua ediție...
Alina Dragomir |
12 November 2025
Raluca Pantea |
05 December 2025
Encyclopædia Bannatica – 110 personalități care au modelat Banatul, în premieră într-o enciclopedie
Express de Banat |
05 December 2025
Dani Stanciu |
05 December 2025
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

