Se anunță un sfârșit de săptămână cultural pentru reșițeni. Pictura, poezia și muzica folk a Mariei Gheorghiu vor sensibiliza publicul iubitor de artă din municipiul de pe Bârzava.
Două zile culturale în orașul cu poeți. Vineri, la ora 12.00, Direcția pentru Cultură a județului Caraș-Severin va găzdui expoziția personală a lui Daniel Dăian, despre ale cărui tablouri va vorbi pictorul Gelu Nicolae Boldur din Orăștie, expoziție intitulată „Metamorfoza Ruinei”. Seara de sâmbătă se anunță a fi una lirică. Începând cu ora 18.00, Muzeul Banatului Montan va fi locul de desfășurare a proiectului „Poezia Vie”. Acesta aparține Asociației Culturale „Direcția 9” din București, condusă de reputatul poet Adrian Suciu. Asociația promovează tinerii scriitori din țară și operele lor. Seara va începe cu prezentarea ultimei cărți a poetului Daniel Dăian, „Eu, Animalul”, iar apoi va avea loc premierea tinerilor care au trimis poezii pentru concursul organizat de Direcția 9. De asemenea, publicul va putea asculta creații ale poeților invitați în cadrul Asociației Culturale Direcția 9, dar și ale poeților membri ai Cenaclului Semenicul. Seara se va încheia cu un recital folk susținut de Maria Gheorghiu.