Proiectul privind reabilitarea Podului Îndrăgostiților din Timișoara costă peste două milioane de euro. Primăria a luat decizia de a nu arunca lacătele iubirii prinse de grilaj.
În scurt timp, sunt șanse ca Podul Îndrăgostiților din Timișoara să fie refăcut. Ruben Lațcău, viceprimarul Timișoarei, anunță că se pregătește licitația pentru proiectarea și execuția lucrărilor.
„În urmă cu câteva luni am luat o decizie dificilă, dar necesară. Podul Îndrăgostiților reprezenta un pericol pentru timișorenii care îl foloseau zi de zi și l-am închis temporar. Săptămâna aceasta am aprobat soluția pentru reabilitarea lui. Scopul este să avem un pod pietonal modern și sigur. Pregătim licitația pentru ca să trecem la faza de proiect tehnic, obținere a autorizației de construire și execuție. Am urgentat pe cât posibil obținerea de avize pentru a reface podul cât mai curând, deoarece se află momentan într-un stadiu avansat de degradare, cu infiltrații și structură de metal afectată de rugină”, a afirmat Ruben Lațcău.
Potrivit viceprimarului Timișoarei, noul pod va fi accesibil pentru persoanele cu dizabilități și va fi mai încăpător. Totodată, a fost inclus iluminat arhitectural și puncte de oprire la ambele capete.
„Vin și cu o veste bună pentru cei care au amintiri lăsate acolo. Lacătele vor rămâne și grilajul unde sunt fixate va fi păstrat”, a precizat Ruben Lațcău.
Investiția are o valoare estimată de peste 11 milioane de lei.