PNL Timiș: „Haita de useriști cu cazier blochează încă o instituție”

pnl timis
1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Liberalii timișeni critică USR Timiș pentru că și-ar fi promovat în Consiliul de Administrație al STPT două persoane cu cazier fiscal, „doi cetățeni dovediți că au săvârșit fapte care contravin disciplinei financiare”. 

Într-un comunicat transmis presei, reprezentanții PNL Timiș spun că cei de la USR acaparează abuziv consilii de administrație și își plasează protejații în funcții pentru care nu au nici pregătire, nici experiență.

„Deși înregistrează eșec după eșec, USR Timiș refuză să învețe administrație curată în interesul cetățenilor și continuă să facă rău Timișoarei prin decizii păguboase, deseori în afara legii. Primăria Timișoara este blocată din cauza celei mai proaste organigrame a tuturor timpurilor, strict din ambiția deșănțată a lui Dominic Fritz de a-și înșuruba pe funcții publice oameni din anturaj care n-au nicio legătură cu competența sau profesionalismul în administrație.”, transmit reprezentanții PNL Timiș.

Banner Forta Dreptei tm 1000x100 1000x100 (4)

Liberalii vorbesc, printre altele, de reformarea Colterm „cu un penal condamnat”, apoi abandonarea companiei în mâinile lui Cristia Amza „un incompetent depășit de situație care susține neplata certificatelor verzi”.

„PNL Timiș a prevenit opinia publică cu privire la planul useriștilor pentru Societatea de Transport Public Timișoara, însă useriștii au devenit nepăsători nu doar față de cetățeni, ci chiar față de mass-media. În ciuda avertismentului nostru public, USR Timiș și-a «promovat» în Consiliul de Administrație două persoane cu cazier fiscal, adică doi cetățeni dovediți că au săvârșit fapte care contravin disciplinei financiare. Încă o dată, USR Timiș a trimis lupul să păzească oile. Facem apel la colegii din USR Timiș să renunțe la practicile de promovare a persoanelor cu dosare penale, a celor cu cazier, și, dacă le mai rămân oameni în echipă după acest triaj, ideal ar fi să renunțe și la incompetenți.”, concluzionează cei de la PNL Timiș.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/