Liberalii din Oțelu Roșu reacționează după ce mai mulți membri au părăsit organizația în favoarea partidului Forța Dreptei.
Cu mai puțin de două luni înaintea alegerilor locale, cinci consilieri locali PNL din Oțelu Roșu au părăsit partidul pentru Forța Dreptei. La o săptămână de la trecerea liberalilor în tabăra celor de la Forța Dreptei, Organizația PNL Oțelu Roșu explică, printr-un comunicat de presă, că plecarea acestora a survenit ca urmare a faptului că aceștia nu se mai regăseau pe lista de consilieri pentru alegerile locale din iunie.
„Referitor la informațiile apărute în presă despre așa zisele plecări din Partidul Național Liberal Oțelu Roșu, facem următoarele precizări – e doar o încercare a domnilor consilieri locali de a se regăsi pe alte liste de candidatură, deoarece dintre cei cinci care au plecat, maximum doi se mai regăseau pe lista de consilieri a PNL Oțelu Roșu, pe poziții eligibile, la alegerile din 9 iunie.
Aducem oameni noi pe lista de consilieri locali, deoarece încercăm să venim cu o echipă nouă de consilieri, dedicată orașului 100% și preocupată de soarta acestuia”, transmite PNL Oțelu Roșu.