PNL Moldova Nouă renunţă la interimat. Cine preia frâiele filialei liberale de la Dunăre cu normă întreagă după Adrian Torma?

După ce, în urmă cu aproximativ un an, primarului orașului Moldova Nouă, Adrian Torma, i-a fost arătată ușa din dos a partidului cu ajutorul căruia a câștigat alegerile în 2016 – PNL, organizația liberală de la malul Dunării a rămas în derivă, interimatul acesteia fiind preluat de către consilierul județean, Ghiță Sporea. Cum alegerile locale se apropie cu pași repezi, PNL Caraș-Severin a pus piciorul în prag pentru a restabili ordinea, ceea ce-nseamnă că actualmente filiala liberală din Moldova Nouă are președinte cu normă întreagă.

Recent, ministrul Afacerilor Interne și președinte al liberalilor cărășeni, Marcel Vela, a hotărât să pună câteva lucruri la punct pentru eficientizarea acțiunii politice. Ca atare, în cadrul ultimei ședințe a Biroului Politic Județean al PNL Caraș-Severin a fost luată în vizor situația filialei liberale din Moldova Nouă, acolo unde Vela a decis să umple golul rămas după exmatricularea din partid a actualului edil-șef al orașului de la Dunăre, exmatriculare care ar fi avut la bază lipsa de loialitate a lui Adrian Torma în cadrul alegerilor europarlamentare, primarul fiind acuzat pe atunci de către fostul său şef de partid că ar fi tras focul la oala fostei șefe a PSD Caraș-Severin, Luminița Jivan.

În urma alegerilor organizate, Ion Chisăliță, fostul șef al administrației publice locale de la Dunăre, a obținut funcția de președinte al liberalilor din Moldova Nouă, acesta fiind votat în unanimitate de către membrii BPJ.

„Primar al orașului Moldova Nouă în perioada 2008-2012, Ion Chisăliță a fost inițiatorul mai multor proiecte ce au obținut finanțări UE, proiecte ce s-au finalizat și ulterior mandatului său. În ultimii ani, Ion Chisăliță desfășoară o activitate de cercetare științifică, fiind și cadru universitar la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara, Facultatea de Horticultură și Silvicultură. Domnul Ion Chisăliță a rămas tot timpul legat de Clisura Dunării, dorește să se implice în eficientizarea mișcării liberale din Moldova Nouă”, reprezintă doar câteva caracteristici, în opinia conducerii PNL Caraș-Severin, care, cel mai probabil, l-au recomandat pentru funcția obținută.

Sursa foto principal: stiriletransilvaniei.ro.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/