PMP Timiş merge singur la alegeri, fără alianţe şi fuziuni

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Partidul Mișcarea Populară infirmă cu fermitate zvonurile apărute în ultimele zile referitoare la posibilitatea de a candida pe liste comune cu PNL la alegerile locale de luna viitoare. PMP Timiș va avea candidați proprii și liste complete în toate cele 99 de localități ale județului Timiș.

Cornel Sămărtinean, preşedintele PMP Timiş, crede că este pentru prima dată când, la alegerile locale, partidul reușește să impună în viața politică a județului candidați valoroși, cu reale șanse de a câștiga competiția electorală în multe localități. Prin urmare, nu vor fuziuni şi susţinerea altor candidaturi.

„Trebuie spus că în ultimele luni am primit oferte să susținem candidaturile mai multor primari în funcție, însă am refuzat fiecare propunere, pentru că dorim să mergem singuri în aceste alegeri, cu candidații noștri, fără fuziuni și fără să susținem alte candidaturi”, a afirmat Cornel Sămărtinean, preşedintele PMP Timiş.

1000x100 (4)

Acesta spune că PMP Timiş va avea în cursa electorală în mare parte oameni noi, oameni tineri, oameni cu viziuni de drepta.

„Suntem siguri că Partidul Mișcarea Populară va fi surpriza alegerilor locale în județul Timiș. Avem candidați pregătiți în toate localitățile din Timiș și nu acceptăm să susținem candidații altor formațiuni politice și nici nu încheiem nici un fel de alianțe sau înțelegeri preelectorale cu nimeni. PMP Timiș, la fel ca la nivel național, se prezintă la alegerile locale cu oameni noi, oameni tineri, fără fuziuni. Le solicit pe această cale tuturor celor care lansează zvonuri false, și mai ales primarilor care încă mai sunt în funcții – doar până la finalul lunii septembrie – să se oprească! Minciunile lor lansate în spațiul public chiar și înainte de începerea oficială a campaniei electorale arată că le este frică de candidații noștri! Foarte bine! Să le fie frică! Asta pentru că acum venim la primăriile din Timiş”, a spus Cornel Sămărtinean.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/