PMP fuzionează cu UNPR și e tot mai departe de PSD! “Unde se poate, cred că vom schimba viceprimarii!”

Traian Băsescu, preşedintele PMP, şi Valeriu Steriu, preşedintele UNPR, au anunţat ieri că au încheiat negocierile în vederea unei fuziuni prin absorbţie, situație care ar putea schimba majoritățile în consiliile locale și mai mulți viceprimari din Caraș-Severin!

Anunțul făcut aseară de cei doi lideri va avea consecințe importante în Caraș-Severin. În primul rând, Mihai Bona, pe care UNPR se pregătea să-l excludă din partid și astfel să-și piardă funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Caraș-Severin, poate sta acum liniștit. PMP va avea ambii vicepreședinți ai administrației județene! Această fuziune prin absorbție complică foarte mult calculele făcute pentru obținerea majorităților în consiliile locale și Consiliul Județean, mai ales după declarațiile făcute aseară de președintele Băsescu. “Sunt mulţi care au plecat la UNPR, dar nu ne deranjează, pentru că intenţia noastră este să fuzionăm cu un partid care nu are oameni care preferă PSD. Miercuri vom avea fiecare congresele de fuziune”, a declarat Băsescu. Afirmațiile lui legate de PSD sunt oarecum în contradicție cu ceea ce se întâmplă în Caraș-Severin, unde PMP a bătut palma chiar cu social-democrații. Cel mai probabil, socotelile pe care PMP le are acum cu PSD vor fi reevaluate în iarnă, înainte de alegerile parlamentare.

Liderii județeni ai celor două partide sunt prudenți în declarații sau preferă să nu vorbească deloc deocamdată despre fuziune. Este prematur să vorbim, pentru că domuntele oficiale nu au fost semnate. S-a făcut un apel către toți membrii să ținem cont de acest lucru, dar până nu e un act oficial, înregistrat la judecătorie, cred că ar trebui să avem o anumită reținere. Dar, din punctul meu de vedere, este un lucru extraordinar. Nu am avut niciun fel de discuție cu nimeni, dar sigur că zilele următoare se va clarifica și acest aspect”, a declarat Ionuț Popovici, președintele PMP Caraș-Severin, pentru expressdebanat.ro.

Popovici admite că, acolo unde se va putea datorită noii configurații a consiliilor locale, vor exista schimbări. Cu siguranță, în condițiile în care UNPR va fuziona cu PMP sub titulatura PMP, toți consilierii și viceprimarii vor fi PMP, noii noștri colegi, pe care îi respectăm și îi apreciem pentru rezultatul scos în 5 iunie. Asta nu poate fi decât în beneficiul politic al PMP. Nu am studiat configurația consiliilor locale, dar dacă se poate forma o nouă majoritate și mai ales dacă vom avea pe undeva două treimi, cred că vom schimba viceprimarii”, a mai spus liderul PMP.

În ceea ce privește rolul pe care deputatul Ion Tabugan, președintele UNPR Caraș-Severin, l-ar putea avea în PMP, Popovici a evitat un răspuns ferm: “Contează protocolul semnat de la centru, pe care acum nu-l cunosc, sunt niște termeni care vor trebui respectați în toate organizațiile”.

În urma fuziunii, denumirea, sigla şi imnul vor fi cele ale PMP, preşedinte unic va fi Traian Băsescu, iar vechiul PMP şi UNPR îşi vor împărţi egal funcţiile de prim-vicepreşedinţi.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/