PMP cere Guvernului să ia mâna de la gura prefecților! „Aplicați întocmai prevederile legale!”

Lipsa comunicării în perioada de criză și cenzura nu aduc nimic bun. În intenția de a institui calmul în rândul populației, necunoașterea adevărului din imediata apropiere poate crea o panică mai mare. Deși prefecții ar trebui să fie cei care să transmită în teritoriu situația din această perioadă, Guvernul le-a interzis să vorbească despre cazurile de infectări, numărul de teste efectuate și despre starea pacienților din județele în care activează.

În 21 martie, prefecții au primit o adresă semnată de secretarul de stat din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Gheorghe Sorescu. Li s-a interzis să furnizeze informații despre numărul de infectați din județ, despre numărul de teste făcute și despre starea pacienților. Paradoxal, prefecții sunt președinții comitetelor județene pentru situații de urgență. Faptul că li s-a pus mâna la gură afectează atât transmiterea rapidă a informațiilor către populație, cât și cunoașterea situației imediate, având în vedere că nu se oferă oficial date referitoare la fiecare județ în parte.

Partidul Mișcarea Populară anunță că, potrivit OUG nr. 57 din 3 iulie 2019, prefectul „acționează pentru menținerea climatului de pace socială și a unei comunicări permanente cu toate nivelurile instituționale și sociale, acordând o atenție constantă prevenirii tensiunilor sociale”. De asemenea, „dispune, în calitate de președinte al Comitetului județean pentru situații de urgență, măsurile care se impun pentru prevenirea și gestionarea acestora”.

„Aplicați întocmai prevederile legale! Atenție, Comitetul național pentru situații de urgență are între atribuțiile principale și «coordonarea informării opiniei publice privind managementul situațiilor de urgență». Adică are obligația de a asigura comunicarea și nu de a coordona cenzurarea acesteia”, atrag atenția reprezentanții PMP.

În condițiile în care singura structură acreditată să comunice date despre cazurile de infectare cu coronavirus în România este Grupul de Comunicare Strategică al Guvernului, au apărut deja erori în informațiile preluate din județe și retransmise pe platforma știrioficiale.ro. Nu se specifică însă cine răspunde pentru aceste greșeli.

„Așadar, dacă prefecții conduc comitetele județene pentru situații de urgență și gestionează activitatea acestora, de ce le este interzis să comunice informații oficiale, elementare, de maxim interes public, câtă vreme reprezintă tocmai cea mai autorizată și competentă sursă de informații de interes public?! Ajută oare cenzura acum sau comunicarea filtrată strict la nivel central, așa-zis „strategică”, când la nivelul județelor țării ar trebui să funcționeze operativ informarea în temeiul specificului situației de urgență a fiecărui județ?”, întreabă membrii Partidului Mișcarea Populară.

PMP solicită anularea ordinului care interzice prefecților să comunice în această situație de criză și aceștia să respecte legislația în vigoare și să comunice competent și operativ mesajele care servesc interesului public, conform situației specifice a fiecărui județ din România.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/