PMP cere despăgubirea urgentă a fermierilor afectați de seceta extremă

Culturi afectate de secetă

Partidul Mişcarea Populară solicită Guvernului să ia măsuri urgente pentru sprijinirea fermierilor, prin acordarea de despăgubiri şi triplarea subvenţiei la motorină, până la 5 lei/litru.

Partidul Mişcarea Populară solicită guvernului să ia măsuri urgente pentru sprijinirea fermierilor, prin acordarea de despăgubiri şi triplarea subvenţiei la motorină, până la 5 lei/litru.

„Deşi la acest moment, un litru de combustibil este aproximativ 9 lei, subvenţia acordată de statul român a rămas tot la nivelul anului trecut, de 1,6 lei/per litru de combustibil. În caz contrar, până la sfârşitul anului, mai bine de jumătate din fermierii români îşi vor închide activitatea! Seceta extremă din acest an, pe fondul dublării preţului la combustibil, la inputuri, la energie, va duce la un val de falimente şi mai ales va afecta semnificativ românii care vor resimţi, în mod direct, creşterea preţurilor la legume, fructe şi alimente de bază”, potrivit unui comunicat de presă.

„Culturile actuale, de grâu, porumb, floarea soarelui, sunt compromise în procente care variază între 70% şi 100% iar mai bine de jumătate dintre fermierii români se întreabă cum vor reuşi să treacă de acest an. Nu doar că avem o secetă istorică, dar preţurile la combustibil şi inputuri s-au dublat iar cele la energie electrică s-au triplat. Fermierii abia făceau faţă cheltuielilor anului trecut, când motorina avea un preţ de 4 – 4,25 lei per litru, în timp ce subvenţia era de 1,6 lei. Acum, combustibilul este aproximativ 9 lei, iar statul plăteşte tot 1,6 lei. Sectorul agricol are nevoie de sprijin şi are nevoie astăzi”, declară Ion Melinte, vicepreşedintele PMP, seful departamentului de agricultură.

PMP arată că amânarea acordării despăgubirilor va avea un efect negativ semnificativ, pe termen mediu şi lung, şi nu va afecta doar fermierii.

„Lipsa resurselor financiare va duce la imposibilitatea achitării facturilor către furnizorii de inputuri, a impozitelor şi taxelor la stat şi a salariilor. Însă cel mai grav va fi faptul că fermierii nu vor avea fondurile necesare pentru înfiinţarea culturilor de toamnă“, a completat şeful departamentului de agricultură.

 

foto: EVZ.ro

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/