Plujar: Tabugan nu a înțeles absolut nimic în afară de sunetul drujbei și număratul banilor!

plujar andrei
1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Liderul USR Caraș-Severin nu acceptă lecții de la directorul Direcției Silvice Caraș-Severin pe care îl acuză de minciună și manipulare.

Andrei Plujar l-a făcut praf pe ministrul Mediului, Tanczos Barna, despre care spunea că-și bate joc de România, ocazie cu care l-a atins încă o dată și pe Ion Tabugan, fostul deputat de Caraș-Severin, revenit de ceva vreme șef peste pădurile din Banatul Montan. Replica lui Tabugan pentru președintele useriștilor cărășeni a fost la fel de tăioasă precum o drujbă, dar dialogul dintre cei doi continuă, Plujar invitându-l la o confruntare cu cifrele pe masă. Până atunci, Andrei Plujar a semnat următorul drept la replică:

„Domnule Ion Tabugan, sigur că putem să ne jignim reciproc în presă de dragul artei spectacolului pe care o cunoașteți foarte bine din politică, de la toate partidele pe la care ați trecut, însă eu prefer să discutăm pe date concrete. Astfel, cer drept la replică publicației Express de Banat, posibilitate prin care voi demonta punct cu punct declarațiile dumneavoastră jignitoare la adresa mea dar și a iubitorilor de natură.

Precizez că întotdeauna USR a beneficiat de opiniile avizate ale societății civile, ale specialiștilor de mediu sau ONG-urilor de profil, că niciodată nu m-am trezit visând drujbe în capul meu, așa cum dezagreabil v-ați exprimat.

 Atunci când subiectul este despre conservarea naturii iar Tabugan prezintă «o adevărată lecție de silvicultură», se poate observa cu ușurință că nu a înțeles absolut nimic în afară de sunetul drujbei și număratul banilor. «Protecția naturii», «arii protejate», «conservare» sunt noțiuni despre cum să păstrezi în mod natural un habitat de pădure, o specie de faună, un ecosistem cu toate componentele lui. Silvicultura este activitatea care se referă la cultura pădurii prin intervenția omului, implicând tăierea și refacerea acesteia prin schimbarea compoziției speciilor native de arbori, a structurii și funcțiilor acestora. Este atât de evident că una este protecția și conservarea iar alta este silvicultura și exploatările forestiere.

Tabugan în afara faptului că nu prea cunoaște tainele calculatorului, nu deține noțiuni elementare din legislația specifică ariilor protejate, inducând în eroare cititorii prin afirmația conform căreia «Parcurile, indiferent de tipul lor, că sunt naturale sau naționale, au o zonare interioară, zona de protecție specială».

 În primul rând Parcurile Naționale (categoria II IUCN) au un regim mult mai strict decât Parcurile Naturale (categoria V IUCN) conform OUG 57/2007 și a liniilor directoare ale Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii. În al doilea rând, «zonă de protecție specială» nu există în legislație! În România zonarea internă (nu zonare interioară) a parcurilor prevede «zonă de protecție strictă sau zonă de protecție integrală».

Locuitorii județului nostru sunt în continuare mințiți cu nerușinare prin astfel de afirmații manipulatoare ale unui director care și-a dezonorat funcția și instituția în repetate rânduri. «Doar un exemplu în acest sens, oamenii de la Ineleț. Oamenii de acolo au nevoie de lemn de foc și ei trebuie să aibă acces la lemnul de foc nerestricționat. La ora actuală e interzis total!» În perioada 2019 – 2021 în Parcul Național Domogled – Valea Cernei a exploatat un volum de aproape 100.000 de metri cubi de lemn (2019 – 55.404 mc; 2020 – 26.192 mc; 2021 – 18.364 mc), sursa articol https://andreiciurcanu.ro/2022/03/07/exclusiv-parcurile-nationale-din-romania-zac-sub-lama-drujbei/

1000x100 (4)

Văzând aceste volume de lemn exploatat chiar din Parcul Național mai poate fi credibilă afirmația lui Ion Tabugan? Poate crede cineva că un mic cătun cu câteva gospodării precum Ineleț sau Prisăcina a rămas fără lemn de foc? Ceea ce nu spune Tabugan este faptul că Direcția Silvică Caraș-Severin a prevăzut tăieri industriale chiar în jurul acelor cătune superbe ce ar fi avut ca efect distrugerea peisajului și a liniștii comunității locale, dacă înșiși oamenii din Ineleț și societatea civilă nu ar fi semnat petiția prin care s-au opus exploatării.

În aceeași alegație mediocră, Ion Tabugan a repetat minciuna, «Nu se taie în Parcurile Naționale!». Dacă nu se mai tăia, această discuție nu ar fi avut loc, cifrele oficiale ale Romsilva ar fi fost zero volum de masă lemnoasă în Domogled iar ministrul Mediului nu ar fi venit la Băile Herculane să vorbească despre creșterea zonei de protecție integrală și strictă până la 75%.

În ceea ce privește situl UNESCO, este încă o distorsionare a realității întrucât comisia la care face referire nu ar fi venit dacă nu erau probleme. În anul 2019 europarlamentarul silvicultor Thomas Waitz nu ar fi vizitat Parcul Domogled. În urma vizitei au fost trase concluzii zdrobitoare privind managementul pădurii și de asemenea nici reprezentantul IUCN nu ar fi întocmit un raport usturător cu privire la efectele negative ale exploatărilor forestiere. «În vizita din teren politicianul de la Bruxelles a criticat modul în care ROMSILVA exploatează pădurile cu potențial să fie incluse în catalogul pădurilor virgine, dar și pe cele aflate în apropierea Făgetelor incluse în patrimoniul UNESCO în zona Iauna Craiovei», Andrei Ciurcanu.

Bunăstarea locuitorilor din Băile Herculane și bucuria cetățenilor din Banat de a-și petrece timpul liber în natură este dat de frumusețea și liniștea pădurii văii Cernei, a Parcului Național, nu de drujba subordonaților lui Tabugan, mulți dintre ei prinși cu prejudicii și tăieri ilegale de către Garda Forestieră sau Romsilva.

«Drujbele din capul lui Plujar» chiar se reflectă în plângerile penale, anchetele, amenzile contravenționale, condamnările definitive și cel mai trist, în dezastrele din Parcurile Naționale, în miile de hectare de păduri care iau drumul străinătății pentru câștigul de moment al unui cerc restrâns, în detrimentul cărășenilor de astăzi și de mâine.

CITEȘTE ȘI:
Ion Tabugan: „În parcurile naționale din Caraș-Severin nu cântă drujbele din capul lui Plujar!”

Andrei Plujar, despre ministrul Mediului: „Își bate joc în continuare de România”

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/