Ploi, lapoviță și ninsori în toată țara. Vânt puternic în 5 județe

trees in winter
STPT job 1000x200

Meteorologii anunță ploi, lapoviță și ninsoare până joi-seara în toată țara. O alertă cod galben va intra în vigoare astăzi, la ora 18.00 și anunță vânt puternic în 5 județe.

Meteorologii au transmis astăzi o informare meteo de vânt puternic, ploi, lapoviță și ninsoare în cea mai mare parte a țării. De la ora 16.00 până joi, la ora 20.00, precipitațiile se vor extinde treptat dinspre vest și vor cuprinde cea mai mare parte a țării. Vor fi ploi, iar în noaptea de miercuri spre joi (15/16 martie) și în prima parte a zilei de joi în dealurile vestice, dar și în zonele mai joase din Maramureș, Transilvania și nord-vestul Moldovei se vor semnala și lapovițe și ninsori.

publicitate online in ziar Express de Banat

La munte, din această seară vor predomina ninsorile și se va depune strat nou de zăpadă, local mai consistent în Carpații Occidentali și vestul Carpaților Meridionali. Pe alocuri, cantitățile de apă vor depăși 10-15 l/mp.

Vântul va avea intensificări temporare în regiunile vestice, iar din dimineața zilei de joi, și în cele estice, sud-estice, precum și pe crestele montane, cu viteze în general de 45-55 km/h.

O alertă cod galben intră în vigoare astăzi, la ora 18.00 și expiră joi, la ora 18.00, anunțând intensificări ale vântului în Satu Mare, Bihor, Arad, Caraș-Severin și Timiș. Local și temporar, mai ales în zona de câmpie din Crișana și Banat, vor fi intensificări ale vântului cu viteze de peste 55-60 km/h.

Brantner 1000x100px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/