Ploi abundente și risc de inundații în Caraș-Severin

Nu scăpăm de precipitațiile abundente în Caraș-Severin. Aversele aduc cu ele și riscul de inundații pe mai multe cursuri de apă.

Meteorologii avertizează că sâmbătă vor fi ploi torențiale în 10 județe ale României. Ei au emis un cod portocaliu de averse. De asemenea, a fost instituit cod galben de instabilitate atmosferică în mai multe zone din centrul și sudul țării.

Codul portocaliu este valabil sâmbătă, în intervalul orar 12.00 – 22.00. Vor fi afectate județele Argeș, Vâlcea, Gorj, Mehedinți, Dolj, Olt și zonele de munte din județelor Caraș-Severin, Hunedoara, Dâmbovița și Prahova. Specialiștii avertizează că vor fi averse torențiale.

„Local cantitățile de apă vor fi de 40…50 l/mp și izolat de peste 70…80 l/mp (în intervale scurte de timp, de până la 1 – 3 ore)”, au explicat meteorologii.

Jumătatea vestică a județului Caraș-Severin este sub cod galben de ploi până mâine dimineață, la ora 6.00. Local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin descărcări electrice, averse torențiale, grindină, intensificări ale vântului și posibil vijelii în Oltenia, sudul Banatului, vestul și nord-vestul Munteniei, Dobrogea și în vestul și sud-vestul Transilvaniei. În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor fi de 20-25 l/mp și izolat de peste 30-40 l/mp. Pe parcursul nopții de sâmbătă spre duminică (3/4 iunie) aria acestor fenomene se va restrânge spre sud-vestul teritoriului.

Hidrologii au emis și ei cod galben care vizează mai multe cursuri de apă din Caraș-Severin și este valabil până duminică, la ora 24.00. Se anunță pericol pe râurile din bazinele hidrografice Timiş – bazin amonte S.H. Teregova şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Teregova – amonte S.H. Lugoj, Pogăniş – bazin amonte Ac. Cadar Duboz, Bârzava – bazin amonte S.H. Gătaia, Caraş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Nera – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Caraş Severin şi Timiş), Cerna – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Gorj şi Caraş Severin), Dunăre – afluenţii mici aferenţi sectorului amonte confluenţă cu râul Desnăţui (judeţele Caraş Severin, Mehedinţi şi Dolj).

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/