Nimeni nu o spune cu subiect și predicat, însă de câte ori se schimbă culoarea politică a Guvernului, de atâtea ori sunt schimbați și șefii de instituții, prefecții nefăcând excepție de la această regulă nescrisă a politicii. Odată cu anunțul făcut miercuri de premierul liberal Orban, prefecții puși în funcție de PSD și-au cam pregătit bagajele.
Că nu se mai pune accent pe competențe atunci când vine vorba despre conducerea unei instituții publice știm de multă vreme. Fiecare partid are favoriții săi pe care îi plasează în diverse funcții atunci când preia puterea. Nici prefecții sau subprefecții nu scapă de această „execuție”. Și cum ne aflăm în plină perioadă de „înscăunare” a Guvernului Orban, apropiații Guvernului Dăncilă își fac bagajele.
O declarație în acest sens a fost făcută deja de prim-ministrul liberal: „Ăștia se îmbolnăvesc ca să nu poți să-i demiți. (…) Niciun prefect și niciun subprefect pus de PSD nu vor rămâne în funcție”, a spus Ludovic Orban, făcând referire în primă fază la județul Arad, acolo unde prefectul și subprefectul au intrat în concediu medical, după ce ar fi contactat o viroză.
Resemnat, conștient de această lege nescrisă a schimbărilor dictate politic, este și prefectul de Caraș-Severin, Matei Lupu. Numit în funcție în vara anului 2017, fostul primar de la Moldova Nouă este pregătit să plece, dacă noul Guvern o va decide.
„Eu sunt reprezentantul Guvernului și Guvernul decide pe cine schimbă și pe cine păstrează”, spune Matei Lupu. Până acum nu a primit nicio înștiințare oficială cu privire la schimbarea sa din funcție, însă, admite el, „să știți că nu ne așteptăm să rămânem pe veci într-o instituție. Nici nu mă gândesc la așa ceva. Există o zi în care ești numit și o zi în care pleci. Că ziua asta vine cu o lună mai devreme sau mai târziu, tot aia este. Noi ne facem datoria până la sfârșit”, a declarat prefectul.