O nouă zonă de agrement pentru reșițeni pare să se profileze la orizont. Este vorba de platoul Secu, o locație care cândva reprezenta o atracție nu doar pentru localnici, ci și pentru turiștii din afara județului care se cazau în unități turistice precum Splendid, Șura Ortacilor, Pietricica și Constructorul, toate aparținând fostului OJT.
Primarul Reșiței a mărturisit la o întâlnire cu presa că, după patru ani de negocieri, a reușit să ajungă la o înțelegere cu firma care a concesionat în 2014 platoul de la lacul Secu, cu obligația de a face investiții de 1 milion de euro. Cum investiția nu s-a realizat, primarul Popa a încercat să determine firma respectivă, care aparține familiei Bulboacă, să reducă suprafața concesionată, iar până la urmă a reușit, firma a rămas cu 7.000 de metri pătrați, iar Primăria cu aproximativ 50.000 de metri pătrați.
„Practic, ne-am recuperat platoul, iar acum ne gândim la un proiect de dezvoltare a zonei. Din punctul meu de vedere, acolo se poate face un punct de atracție, asemeni jazzului de la Gărâna. O scenă în aer liber, un amfiteatru, un loc unde se poate servi masa și să facem un festival de muzică populară. Avem Ansamblul Bârzava care se poate constitui într-o coloană vertebrală și cu oamenii care gestionează acest ansamblu să facem în fiecare an unul sau două festivaluri care să devină de notorietate pentru România pe partea de folclor.”, a mai spus Ioan Popa.
Edilul-șef este de părere că trebuie exploatată această oportunitate, în condițiile în care, pe următorul ciclu de finanțare, 2021-2027, Regiunea 5 Vest va avea alocate circa 500 de milioane de euro pe turism.
De aici și ideea amenajării platoului Secu: „Deci pandemia a retrezit un pic în mentalul european ideea de a se investi în turism ca să nu mai facem deplasări pe distanțe foarte lungi. În consecință, noi o să aducem apă și vom face canalizare la Secu, pentru că în acest moment nu există așa ceva. Studiul de fezabilitate este deja făcut, pregătit de depunere la ADR, pe cei 9 kilometri din Lend și până în Secu vom duce apă din oraș, clorurată, tratată și vom aduce canalizarea înspre oraș și după ce închidem, intenționăm să facem un trotuar și pistă de biciclete pe deasupra acestor facilități, evident nemaifiind nevoiți să folosim drumul rutier. Toate acestea, într-un proiect de dezvoltare a zonei platoului Secu.”, a concluzionat Popa.