După zeci de ani în care baza de agrement de la Secu a fost principala atracție a cărășenilor pe timp de vară, neglijența și dezintereul au transformat zona într-o fantomă a strălucirii de altădată. La aproape zece ani de paragină, noii investitori au planuri mari pentru reîmprospătarea suprafeței.
După concesionarea platoului de către firma SC Tesseract Arh SRL pe o perioadă de 49 de ani, lucrurile au început să se miște repede. Investitorii nu au așteptat decât venirea primăverii pentru a se apuca de treabă. Având în vedere faptul că odată cu primirea suprafeței investitorul s-a angajat să respecte un plan de acțiune care se întinde pe șapte ani, Platoul Secu începe deja să prindă contur printre bălării.
Pentru primul an, contractul presupune exclusiv curățarea generală a spațiului, tăierea lăstărișului și a mărăcinilor care împânzesc zona. De asemenea, efectuarea lucrărior de reamenajare a parcării, a aleilor pietonale, precum și refacerea pontoanelor și a scenei de spectacole sunt și ele o prioritate. În planul lucrărilor se află și achiziționarea și montarea unei ministații de epurare.
În data de 1 aprilie, reprezentanții primăriei au organizat o vizită în teritoriu pentru a verifica lucrările puse în practică până acum. Constatarea de la fața locului a fost cât se poate de îmbucurătoare. Concesionarul a depus deja documentaţia pentru obţinerea certificatului de urbanism, conform planului de investiţii prognozate pentru primul an.
În mai puțin de șapte ani se vrea ca Platoul Secu să reînvie spiritul turistic al zonei, apus de mult. Investitorii care s-au angajat să reamenajeze spațiul au planuri mari, astfel că, la finalizarea lucrărilor, Secu ar putea să devină o veritabilă zonă de agrement de cinci stele.
„La Platoul Secu a început acţiunea de reparare a drumului, acolo s-au tăiat exemplare lemnoase şi ierboase, s-a trecut la vopsirea gardului, la pavoazarea zonei de către reprezentanţii firmei, după atâta zbatere”, a explicat edilul-șef Mihai Stepanescu.
CITEȘTE ȘI: PLATOUL SECU SE VOR TRANSFORMA ÎNTR-O BAZĂ DE AGREMENT DE CINCI STELE!