Oamenii de afaceri propun 100 de măsuri pentru sprijinirea business-ului în contextul Covid-19, printre care amânarea plăţii contribuţiilor sociale și împrumuturi de la stat pentru a supravieţui acestei perioade.
Consiliul Investitorilor Străini şi Confederaţia Patronală Concordia, două dintre cele mai puternice organizaţii care reprezintă interesele mediului de afaceri, au realizat un document cu 100 de măsuri propuse Guvernului pentru a ajuta investitorii să reziste dificultăţilor create de noul coronavirus.
Amânarea termenului de plată pentru contribuţiile sociale pentru o perioadă de trei luni şi oferirea unei bonificaţii de 5% pentru companiile care le plătesc la timp sunt două dintre măsurile propuse. Plata acestor contribuţii reprezintă, spun patronatele, cea mai mare cheltuială a companiilor, de aproximativ 10 miliarde de lei lunar. O amânare a termenelor de plată ar putea diminua numărul de concedieri din această perioadă.
Pentru afacerile mici şi mijlocii, oamenii de afaceri mai cer scheme rapide de împrumut garantate de stat, pentru ca acestea să poată supravieţui.
Investitorii propun Guvernului să transforme, temporar, programul Start-Up Nation într-o schemă de sprijin pentru IMM-uri.
Investitorii spun că este necesară o procedură medicală specială în vamă, pentru a evita intrarea în carantină de 14 zile a şoferilor care vin din zone afectate. Măsura este necesară pentru a nu bloca activitatea transportatorilor.