Se caută soluţii pentru finanţarea bisericii de la malul Dunării!

Începută în urmă cu câţiva ani, construcţia Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” a fost stopată din lipsă de finanţare. Autorităţile locale şi-au propus ca în 2014 să reînceapă lucrările, în condiţiile în care vor primi nişte bani de la mai marii judeţului şi ai ţării.

Biserica din cartierul Oraşul nou s-a dovedit a fi un minus al Primăriei Moldova Nouă, în ceea ce priveşte administrarea anului ,,cu ghinion”. Pentru că lucrările de infrastructură începute în 2001 au bătut destul pasul pe loc, reprezentanţii administraţiei locale şi-au propus să rezolve această preocupare. „Singurul meu of este faptul că nu pot să repornesc motorul pentru finalizarea lucrărilor la biserica din Oraşul nou. Dacă celelalte biserici au nevoie de bani pentru diferite reparaţii, aceasta încă trebuie construită, ceea ce înseamnă foarte mulţi bani”, a declarat primarul Matei Lupu.

Acesta spune că un mic sprijin din partea Consiliului Judeţean, a Episcopiei Caransebeşului sau a Guvernului ar putea fi de folos. ,,Eu îi înţeleg şi pe oficiali, dar cu ajutorul lor poate s-ar mai face câteva lucruri. Altfel, nu ştiu care ar fi soluţia să acoperim biserica, pentru a nu se degrada măcar ceea ce s-a făcut până acum. Eu sunt de principiu că, dacă am început un lucru, trebuie să îl şi terminăm”, a adăugat Lupu.

În momentul de faţă, lucrările de infrastructură şi subsolul bisericii s-au încheiat, având o valoare de peste 350.000 de lei, iar cele la suprastructură au costat aproximativ 900.000 de lei. Proiectul bisericii a fost făcut de Iprotim Timişoara.

Comments

  1. Ziare Timis says:

    Agentia de Publicitate Metropolitan Maxpress Adv va ofera posibilitatea publicarii anunturi ziare Timisoara.
    Renasterea Banateana anunturi, Renasterea Banateana comemorari, Renasterea Banateana anunturi decese, anunt Renasterea Banateana ziar.
    Deasemenea puteti publicare anunturi Ziarul Timisoara, Timisoara anunturi, Adevarul Banat anunturi, Mica Publicitate Adevarul Banat.
    Anunturi publitim.ro, ziarul Publitim anunturi, Anunturi imobiliare Publitim.
    Ziar Publitim anunturi 0768.44.11.33, 0721.08.08.10

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/