PLAN ROȘU de intervenție pe DN 6! Accident cu trei mașini la intrare în Teregova!

accident teregova

Două microbuze și un autoturism au fost implicate în urmă cu puțin timp într-un accident grav pe Drumul Național 6. Mai multe persoane au fost rănite, iar cel puțin două victime au rămas încarcerate.

Accidentul a avut loc la intrare în localitatea Teregova. Au fost implicate 3 autoturisme, dintre care două cu capacitatea 8+1 locuri. Din primele date, două persoane au rămas încarcerate într-unul dintre microbuze, iar mai multe persoane au fost rănite. În cele 3 mijloace de transport, se aflau, în total, aproximativ 25 de persoane. Dintre acestea, 10 primesc îngrijiri medicale la fața locului. În cazul uneia dintre victime se execută manevre de resuscitare.

În acest moment, traficul rutier în zonă este blocat, iar echipajele de intervenție acționează pentru salvarea victimelor și deblocarea părții carosabile.

Pompierii militari intervin cu o autospecială de descarcerare, două autospeciale de transport personal și victime multiple, 3 autospeciale SMURD, 1 elicopter SMURD și 6 echipaje medicale SAJ.

UPDATE, ora 15.20

Polițiștii cărășeni anunță că, din primele cercetări, un microbuz condus de un bărbat în vârstă de 53 de ani, din județul Teleorman, care transporta 15 persoane, circula în direcția Caransebeș, iar la intrare în localitatea Teregova a pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune frontală cu un autoturism 8+1 locuri, în care se aflau 7 persoane, condus de un bărbat de 38 de ani.

În accident au fost acroșat un alt treilea autoturism, condus de un bărbat de 38 de ani din județul Timiș, care circula in direcția Orșova – Caransebeș.

Cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În acest moment, polițiștii efectuează cercetarea la fața locului în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

UPDATE, ora 16.00

În urma accidentului rutier, 5 persoane au fost transportate la spital, dintre care 4 adulți și 1 copil.

Două dintre victime se aflau în microbuzul înmatriculat în județul Teleorman, șoferul de 53 de ani și o fetiță de 11 ani, care a fost preluată de un elicopter SMURD și alte 3 victime, pasageri în autoturismul cu capacitatea 8+1 locuri, înmatriculat în județul Mehedinți.

Traficul este în continuare blocat până la finalizarea cercetării la fața locului.

accident teregova 1

accident (3)

accident (1)

accident (2)


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/