Plămânul artificial, folosit în cazul pacienților cu forme severe de COVID-19, internați la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara

untitled design set 970x90 px

Bolnavii aflați în stare gravă, în Secția de Terapie Intensivă a Spitalului de Boli Infecțioase din Timișoara, au o șansă în plus pentru a lupta cu bolile care produc leziuni grave ale plămânului. Pacienții diagnosticați cu forme severe de COVID-19 sunt ajutați să respire de un plămân artificial.

Extracorporeal Membrane Oxygenation sau plămânul artificial, așa este numit dispozitivul care asigură eliminarea bioxidului de carbon din organism și oxigenarea sângelui. Structura acestuia este asemănătoare cu cea a alveolelor pulmonare și suplinește funcția plămânului atunci când aceasta este afectată. Leziunile grave ale plămânului nu permit funcționarea normală a acestuia. Astfel, activitatea organului respirator este preluată de acest aparat special.

Oxigenarea extracorporală cu membrană a plămânului artificial este folosită și în cazul pacienților cu forme severe de Covid 19, internați la Spitalul „Victor Babeș”.

„Plămânul artificial este o soluție disperată. Plămânii sunt afectați într-o poporție mai mare de 70-80%, iar organismul nu reușește să facă față. Noi încercăm să punem plămânul în repaus, astfel încât el să își revină, urmând ca treptat să facem switch-ul între plămânul artificial și plămânul pacientului”, a spus Ciprian Gîndac, medic primar ATI în cadrul Spitalului de Boli Infecțioase.

publicitate ziar expresb 1000x100

Dispozitivul ECMO, ce se folosește, de regulă, în cazul pacienților intubați, preia sângele neoxigenat din organism prin vena femurală, îl trece printr-o turbină prevăzută cu membrane oxigenatorii, iar apoi este transportat înapoi în organismul pacientului prin vena jugulară. Perioada de conectare la plămânul artificial poate să ajungă și la 30 de zile.

Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara dispune de două aparate de acest fel care sunt folosite, în prezent, în cazul pacienților internați în Secția de Terapie Intensivă cu forme severe de infecție cu noul coronavirus.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/