Pizza cu drepturi de autor într-un restaurant din Caransebeș, primul proiect finanțat prin Start-Up Nation!

Tânărul Alexandru Birău este primul beneficiar din Caransebeș al unei finanțări de aproximativ 40.000 de euro obținută prin programul Start-Up Nation 2017, bani cu care a deschis un restaurant modern în cel mai populat cartier din municipiu, un restaurant în care nimic nu face rabat de la calitate.

Alex a lucrat ca pizzer, a pus niște bani deoparte, dar visul lui dintotdeauna, după cum chiar el mărturisește, a fost să aibă propriul restauntant. Până să-și îndeplinească visul ar fi trebuit să mai frământe mult și bine aluatul de pizza. A avut însă șansa să o cunoască pe Andreea Haragea, care în ciuda tinereții sale, știe foarte bine drumul de la o idee bună la bani. La fonduri nerambursabile! „Prin domnișoara Andreea Haragea, care a fost consilierul meu și este în continuare, am ajuns să fiu primul din oraș care am reușit să dezvolt o afacere prin proiect Start-Up. Am folosit banii în primul rând pentru a dota la standarde ridicate bucutăria restaurantului. Sunt câteva condiții impuse, trebuie să păstrez numărul de angajați la care m-am angajat prin proiect și timp de doi ani să nu vând aparatele achiziționate. Nu e nicio problemă în asta deoarece eu vreau să mă dezvolt și mai mult. Acum vreau să duc la capăt cu brio proiectul, iar apoi mă gândesc la ceva mai mare. Am de gând să fac livrări la domiciliu și pizza cu drepturi de autor, ceea ce se realizează foarte greu. Vreau să inventez o pizza. Ăsta e visul meu. O pizza cu blat din piept de pui. Din câte m-am interesat, nu știu să mai existe așa ceva”, a explicat proprietarul Restautantului „La Biru”, care e situat în cartierul Pipirig din Caransebeș, la strada principală.

Restaurantul are o capacitate 50 de persoane, plus o teresă de 24 de locuri. Are o bucătărie tradițională românescă, dar și pizza cu ingrediente italiene și poate fi rezervat pentru evenimente  care să nu depășească ora 23.00, pentru ca nu cumva locatarii de deasupra să sufere vreun disconfort.

Andreea Haragea spune că în spatele reușitei acestui proiect a stat în primul rând mult curaj. Apoi s-a confruntat alături de Alex cu o procedură birocratică destul de anevoioasă, dar și cu lipsa unui proiect pilot, care ar fi ușurat mult drumul spre succes. „Nu am știut cum se implementează pentru că a fost primul an de Start-Up. Am avut parte de niște oameni binevoitori de la Agenția de la Timișoara, dar am avut parte și de oameni tipicari, care au vrut fiecare filă a unui dosar de 600 de pagini să fie semnată față-verso, lucruri care nu erau neapărat necesare. Acum e bine, așteptăm să ne intre în cont banii și să facem restul plăților. Sunt mulțumită de ce a ieșit, sunt mulțumită de Alex și de curajul lui pentru că nu mulți tineri își asumă riscul de a pleca la drum”, a precizat fondatoarea Haragea Investments.

Veștile bune nu se opresc însă aici. Andreea Haragea anunță alte 50 de proiecte care așteaptă finanțare prin Start-Up Nation 2018: „Încă lucrăm la planurile de afaceri și așteptăm să semnăm contractele de finanțare. Le recomand tinerilor să iasă din turmă în primul rând, să-și lase prietenii și anturajele și oamenii care le spun să-și caute un loc de muncă sigur, să se angajeze la stat. Tinerii să lase turma deoparte și să aibă curaj pentru că doar așa pot face ceva pentru viitorul lor”.

Finanțarea primului proiect Start-Up în Caransebeș a fost salutată și de primarul Felix Borcean. „Mă bucur că se întâmplă la Caransebeș astfel de lucruri și faptul că mai sunt în proiect astfel de 50 de mici întreprinderi nu poate decât să mă bucure. Mă gândesc cum va arăta Caransebeșul cu încă 50 de întreprinderi care aduc vreo 250 de noi locuri de muncă. Mă și gândesc de unde or lua aceste firme atâția oameni, dar cred eu că e perfect posibil pentru că sunt convins că vor veni oameni și din alte părți să lucreze în Caransebeș”, a comentat edilul-șef.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/