Pista de biciclete care leagă Timișoara de frontiera cu Serbia se închide temporar, după furtuna violentă din județ

pista biciclete
STPT job 1000x200

Circulația pe pista de biciclete extravilan Timișoara – frontieră Serbia va fi închisă pentru două zile, anunță Apele Române Banat. Autoritățile vor să o curețe după ce furtuna de miercuri noapte a măturat tot județul. 

Grindina, vântul puternic şi vijelia au lăsat în urmă copaci căzuți la pământ sau care sunt pe jumătate rupți, materiale luate de vânt și depozitate aleatoriu în zonă, astfel încât este necesară degajarea întregului traseu al pistei de biciclete.

„Împreună cu Consiliul Județean Timiș s-a luat hotărârea ca pista de biciclete care leagă Timișoara de granița cu Serbia să fie închisă temporar. Datorită fenomenelor meteorologice excepționale înregistrate azi-noapte în Timișoara și localitățile limitrofe, pista de biciclete de pe malul Begăi, între podul Modoș și frontiera cu Serbia, se închide timp de două zile, pentru siguranța bicicliștilor care traversează zona.”, au anunțat reprezentanții Apele Române Banat.

Brantner 1000x100px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/