Colegiul Director al PNL Timiș a stabilit, miercuri seară, candidații pentru Camera Deputaţilor şi Senat la alegerile parlamentare de la începutul lunii decembrie. Rectorul UVT Marilen Pirtea este primul pe lista de la Cameră, în timp ce la Senat, liberalii din județ o susțin pentru încă un mandat pe Alina Gorghiu. Pe liste se află și un om de afaceri apropiat de administrația Robu, primari și consilieri județeni.
Astfel, pentru Camera Deputaților, ordinea este următoarea: Marilen Gabriel Pirtea (deputat), Ben Oni Ardelean (deputat), Cosmin Șandru (președinte TNL Timiș), Petru Roman (primarul orașului Deta), Ciprian Bogdan (consilier județean), Claudiu Chira (vicepreședinte TNL PNL, fost director al Grădinii Zoologice din Timișoara), Sorin Supuran (fost șef RATT), Adriana Corbeanu (membru PNL Lugoj), Elena Samoilă (președintele organizației județene de seniori) și Samuel Lupulescu (fostul primar al comunei Fârdea, învins în alegerile din 27 septembrie).
La Senat, ordinea este următoarea: Alina Gorghiu (senator), Ionuț Gaiță, Mihai Bojin (consilier județean) și Sorina Ciurlea (președintele OF PNL Timiș, fost consilier județean).
Ionuț Gaiță, apropiat al administrației Robu, este un om de afaceri care s-a aflat, în trecut, pe lista sponsorilor ACS Poli, cu 200 de mii de euro. La începutul anului, pe atunci candidatul USR PLUS la Primăria Timișoara, Dominic Fritz, a scris pe pagina sa de Facebook, cum sume uriașe de bani au fost alocate de primărie pentru cumpărarea de semafoare în Timișoara, fără licitație. Fritz făcea referire la firma lui Gaiță.
Liberalii din Timiș au în prezent trei deputați – Ben-Oni Ardelean, Marilen Pirtea și Pavel Popescu – și un senator – Alina Gorghiu.
„PNL Timiș a obținut un scor politic de 35,6% la alegerile locale, scor pe care sper să îl creștem și să reconfirmăm că PNL este partidul numărul 1 în Timiș. Dorim să avem o echipă de parlamentari cu influență la București, care să colaboreze cu Guvernul PNL și să concretizeze proiectele importante pentru județul nostru în următorii patru ani, fie că este vorba despre centura Timișoarei, autostrada Timișoara – Moravița, de noua conexiune la autostrada A1, de stadion, sala polivalentă sau de preluarea aeroportului de către autoritățile locale”, a declarat președintele interimar al PNL Timiș, Alin Nica.
În altă ordine de idei, Nica și-a asumat, tot în ședința de miercuri seară, conducerea interimară a organizației PNL Timișoara, până după alegerile parlamentare. Săptămâna aceasta, se va forma și un Birou Politic Local interimar PNL Timișoara.
CITIȚI ȘI: Începe bătălia pentru generale. Cine sunt cei din Timiș care vor să ajungă în Parlament?