Pierderi în livezile de caiși și piersici din Caraș-Severin!

ripe fruits on a wild apricot tree

Înghețurile târzii de primăvară au produs pagube serioase în livezi, cele mai afectate fiind plantațiile de caiși și de piersici. Specialiștii vorbesc despre producții slabe spre deloc, însă întrevăd recolte bogate la alți pomi fructiferi.

În Caraș-Severin, plantațiile de pomi fructiferi se întind pe o suprafață de 11.000 de hectare, predominante fiind cele de măr, păr, prun, cireș și vișin. Conform specialiștilor din cadrul Direcției Județene Agricole Caraș-Severin, livezile care au avut cel mai mult de suferit anul acesta, din cauza temperaturilor scăzute din primăvară, au fost cele de caiși și piersici. „Sunt probleme cu pomii fructiferi, în special la caiși și piersici. Vorbim de pierderi aproape totale în unele zone, din cauza înghețurilor târzii de primăvară, dar vom avea producții bune la măr, păr și prun, cărora le-a mers mai bine, pentru că sunt mai rezistenți. Au fost, de asemenea, producții bune la cireș.”, a explicat ing. Liviu Munteanu, directorul Direcției Județene Agricole Caraș-Severin.

Munteanu consideră că pentru a cultiva la potențial maxim, pomicultorii cărășeni trebuie să-și întrețină și să efectueze la timp lucrări specifice în livezi, să aplice tehnologii și să planteze soiuri productive.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/