Pierdem milioane de euro! Și rămânem cu aceeași apă și canalizare!

Uniunea Europeană a trimis sute de milioane de euro în Caraș-Severin pentru ca toate orașele județului să se bucure de cele mai banale dovezi ale civilizației: alimentarea cu apă și colectarea apelor uzate. Din păcate însă, proiectele finanțate de UE riscă să fie realizate doar în anumite procente, iar multe zeci de milioane să rămână necheltuite, cu alte cuvinte, să se întoarcă la Bruxelles. Birocrația și legislația ar fi de vină, potrivit directorului Aquacaraș, Anatoli Liber.

 

Lucrările pentru care au fost alocați peste 100 de milioane de euro ar trebui să intre în faza finală, numai că rețelele de apă, stațiile de epurare și tratare a apelor uzate sunt încă departe de a fi terminate. Sunt și câteva excepții, unde, până în luna decembrie, s-ar putea realiza un procent destul de mare din lucrările prevăzute în proiect. Potrivit directorului Aquacaraș, Anatoli Liber, s-a ajuns în această situație din cauza legislației care permite firmelor să întârzie prin tot felul de contestații desemnarea câștigătorilor, atribuirea lucrărilor și, în consecință, începerea execuției. Mai mult decât atât, multe dintre firmele care participă și câștigă astfel de contracte, cu valori foarte mari, se văd în imposibilitatea de a respecta graficele de lucrări.

„La licitații se poate înscrie oricine. Problema este că mulți dintre câștigătorii acestora se dovedesc pe parcurs incapabili să respecte cele asumate prin contract. Bani sunt, numai că plățile nu se fac decât pentru lucrări finalizate în totalitate. În mod normal nu ar trebui să deschidă șantiere noi până nu finalizează lucrările începute, astfel încât și noi să putem face plățile”, a explicat Liber. Acesta confirmă faptul că lucrările se află în întârziere, în cele mai multe dintre cele opt orașe, și admite că, aproape sigur, județul va pierde bani. Mulți bani! „Până în decembrie trebuie finalizate lucrările. E evident, la cum stau lucrurile în momentul de față, că nu vom reuși să finalizăm proiectul 100 la sută în fiecare oraș. Lucrările sunt în întârziere, deși sunt și orașe unde s-a lucrat destul de bine. Ce nu va fi finalizat până în decembrie poate fi inclus, eventual, într-un proiect viitor, dar cert este că banii alocați pentru acest POS 1 care e acum în derulare se vor pierde. Mă refer la banii pentru lucrările ce nu vor fi executate până la termenul de finalizare”, a mai spus directorul Aquacaraș.

Firmele se prezintă la licitații demonstrând că au utilaje, că au angajați suficienți, dar ulterior, în teren, lucrurile nu mai stau la fel. De aici ar apărea și problemele, pentru că nu se mai respectă graficele de lucrări, firmele se grăbesc să spargă toate străzile, fără să finalizeze însă nicio porțiune. Iar în aceste condiții, Aquacaraș nu face nicio plată!

Comments

  1. Tolea says:

    Hei libere să pare ca îți e frică să fi liber,ai grijă cumjoci cu psd, cred ca îți va părea rău ca nu te ai urcat în barcă lor

  2. lamultiani! says:

    Apa, Caldura, Pietele, Universitatea… toate conduse de PNL-ul pd-list.. toate in faliment

  3. Podsekalnikov says:

    prietene, toate conduse de politicieni ai vrut sa spui. Daca ai cumva impresia ca alte partide ar fi realizat ceva pt. orasul asta esti cel putin naiv. Tu ai cumva impresia ca cineva intra in politica in tara asta pt. binele ,,cetateanului”?????? Guşaţii in costume cu cravate care te privesc din afise electorale sunt acolo pt. UN SINGUR SCOP! Te las pe tine sa il ghicesti….

  4. lamultiani! says:

    Atata timp cat nu se desfiinteaza partidele stim sigur care ai cui sunt…. sa nu uit: Urban Resita, Prescom , ADI (gunoiul) , Agentia de Drumuri Judetene …… toate afaceri PNL-iste pd-liste in faliment ……… mai sunt: UCMR, Recons, IMR, daca ar putea astia ar falimenta si jandarmeria si ar construi un MOL

  5. DAN(D)Y says:

    DOMNUL DANY TOATA LUMEA STIE CA ESTI O PANARAMA!SI CA LIBER E MAI LIBER DECAT TREBUIE.ASA CA DEONTOLOGULE N-AR FI MAI BINE SA NE PREZINTI PARTILE DIN CONTRACTUL IN CARE LIBER A PREVAZUT- AIUREA!!!-SARCINI SI MASURI IN CAZUL IN CARE LUCRARILE SE FAC LA HOHA! ASTEPT MACAR UN RASPUNS.SEABUS!!!

  6. Fosa ecologica says:

    E mare pacat ca Romania pierd acesti bani, iar romanii nu se pot bucura de conditii de trai civilizate. Canalizarea, diferent ca vorbim de un sistem centralizat sau de fose septice ecologice, nu ar trebui sa fie un lux, insa, din pacate, asa este pentru foarte multi romani.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/