Picnic în Pustă la Jimbolia

picnic

Picnic în Pustă la Jimbolia, alături de Picnic în Pustă la Otelec, sărbătoresc frumusețea naturii și diversitatea culturală a câmpiilor Banatului și celebrează oamenii, tradițiile și viața de zi cu zi a acestora.

Asociația My Banat și Primăria Orașului Jimbolia, în colaborare cu Asociațiile RE Cult, Colț de Banat și Atelier Terrapia, organizează vineri, 28 iulie, primul eveniment de promovare a patrimoniului cultural local creat în jurul specificului natural al vestului țării.

„Plecând de la resursele naturale ale celor două localități, proiectul Picnic în Pustă își propune să construiască în jurul acestora importante destinații de turism cultural durabil, accesibile vizitatorilor prin mijloace de transport sustenabil precum trenul, bicicletele sau ambarcațiuni nautice. Apropierea și legăturile cu țările vecine Serbia și Ungaria potențează eforturile comunităților locale de a se dezvolta și de a atrage cât mai mulți vizitatori în anii ce urmează și creează contextul definirii unor noi produse turistice la nivel european”, transmit organizatorii.

Pentru Jimbolia, resursele naturale reprezentate de apă și pământ se interconectează de peste 150 de ani. Înființarea Fabricii de țiglă și cărămidă Bohn, în 1864, și expoatarea pământului pentru pregătirea produselor ceramice au creat gropile, acele cariere de pământ devenite astăzi adevărate lacuri antropice. Exploatarea pământului a făcut posibilă descoperirea unor elemente paleontologice și definește astăzi bună parte din patrimoniul cultural al zonei.

Proiectul Picnic în Pustă își propune să construiască o bancă destinată poveștilor, odihnei sau, pur și simplu, bucuriei de a mânca împreună. Va fi ridicată în curtea Muzeului Ștefan Jäger din Jimbolia, și va rămâne acolo ca loc de șezut pentru cei care vor să stea unii lângă alții, pe mai departe.

Mai multe detalii, găsiți aici!

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/