Copaci căzuți și probleme grave pe calea ferată din Banat, din cauza codului roșu

whatsapp image 2023 07 22 at 10.21.06
casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Pompierii timișeni au avut o noapte grea. Codul roșu de vijelii și-a spus cuvântul: au fost probleme pe șosele și pe calea ferată.

Au fost inundate cinci case, două demisoluri și două curți, a fost nevoie de intervenție pentru degajarea a 12 copaaci căzuți și elemente de construcție de pe un acoperiș.

„Pentru gestionarea eficientă a situațiilor de urgență s-a acționat cu nouă autospeciale de intervenție echipate cu trei motopompe. În urma fenomenelor meteorologice mai multe comune se află fără curent electric, remediera defecțiunilor fiind anunțată în jurul orei 10”, a transmis ISU Timiș.

Trafic feroviar grav afectat pe raza regionalei Timișoara

Probleme grave au fost și pe calea ferată, în vestul țării. Sâmbătă dimineață, două trenuri cu destinația București înregistrează întârzieri de peste 300 de minute.

promovare banner maxagro Muzeul TM

„Compania Națională de Căi Ferate CFR SA adresează scuze călătorilor din trenurile care au staționat în cursul nopții în gări, pentru a putea permite accesul drezinelor pantograf, și îi asigură că personalul feroviar de intervenții al regionalelor Timișoara si Craiova au depus eforturi susținute pentru remedierea tuturor deranjamentelor provocate de furtuni, pe aproximativ 20 de intervale de cale ferată, unde zeci de copaci, dar și stălpi de beton, care susțin linia de contact, au fost rupți și prăbușiți pe linia de cale ferată, iar firul de contact, care asigură alimentarea cu energie electrică a locomotivelor, a fost rupt pe zeci de kilometrii”, a transmis CFR SA.

Litoral, va ajunge în București Nord cu  peste 300 de minute întârziere, deoarece, în continuare, între Vălișoara – Caransebeș  – Slatina Timiș trenurile circulă dublate, din ambele sensuri, cu o locomotivă Diesel, deranjamentele provocate la compobentele sistemului de alimentare cu energie electrică urmând a se remedia în totalitate într-un interval orar în care nu avem trenuri înscrise în circulație.

whatsapp image 2023 07 22 at 10.21.05

STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/