Petruescu urcă Metalul în clasamentul Ligii 3! Pe Poli o ține în Liga 2!

Antrenorul Politehnicii i-a complimentat pe rosso-nerii din Valea Domanului după remiza de sâmbătă, 3-3 (2-2), de pe sinteticul de la Reșița. Două lucruri l-au nemulțumit total și și-a avertizat elevii că evitarea retrogradării presupune multă transpirație.

CSM Reșița și ASU Poli Timișoara au remizat într-un meci de verificare în care diferența de eșalon nu s-a prea simțit. Elevii lui Leo Doană au condus cu 2-0, prin golurile semnate de Staicu, dar violeții au egalat până la pauză prin Vasile și Vidrășan. Poli a trecut în avantaj imediat după pauză, prin reușita lui Manea, însă tabela a fost închisă de Săulescu, în ultimele secvențe ale partidei. „Foarte bun testul pentru noi, la o echipă foarte bună. Din punctul meu de vedere, poziția pe care o ocupă în clasament la ora actuală nu este conformă cu realitatea. Știu că au avut foarte multă neșansă în debutul campionatului. A fost un joc foarte bun pentru ambele echipe. Din păcate, două lucruri m-au nemulțumit total. Despre unul nu am vorbit și nu voi vorbi nici în meciurile oficiale: arbitrajul. Dar nu este pentru prima dată când jucăm aici și avem parte de astfel de arbitraje șmecherești. Dar, dacă așa consideră dânșii să arbitreze echipa locală în meciurile amicale, e problema lor. Al doilea care m-a deranjat au fost greșelile pe care le-am făcut în defensivă. Cu prea multă ușurință am primit trei goluri. Dacă e să privim partea plină a paharului, au fost greșeli individuale care cu siguranță pot fi corectate mai ușor decât cele colective”, a declarat antrenorul Cosmin Petruescu.

Tehnicianul Politehnicii așteaptă ca, imediat după cele două meciuri de verificare pe care echipa le mai susține în această iarnă, elevii săi să prindă deja cea mai bună formă sportivă, deoarece reluarea campionatului înseamnă pentru ei două deplasări, la Oradea și Cluj. „Va trebui să scoatem maximum din cele două partide. De săptămâna viitoare vom încerca să ne facem și noi antrenamentele pe iarbă, pentru că toată această perioadă am făcut antrenamentele doar pe teren sintetic. Din punct de vedere al încărcăturii fizice, este mult mai greu pe sintetic. Avem două săptămâni la dispoziție. Va trebui să ne adaptăm la noua suprafață de joc, chiar cu riscul de a face antrenamentele pe terenuri mai grele. Finele campionatului sperăm să ne găsească în Liga a II-a. Nu va fi deloc ușor. Este pentru prima dată în ultimii ani de când s-a trecut la o singură serie când la jumătatea campionatului nu s-a retras nicio echipă din competiție. Este o serie foarte echilibrată, oricine poate obține puncte cu oricine. Am fost și noi în situația aceasta, când am câștigat cu echipe din partea superioară a clasamentului, dar am și pierdut puncte în meciuri în care eram considerați favoriți”, a comentat Petruescu.

De partea cealaltă, după ce i-a pus pe liber pe jucătorii cu salarii peste nivelul Ligii 3, Leo Doană continuă infuzia de tineret la prima echipă. Și lucrurile nu merg deloc rău. „A fost un joc foarte bun. Din punctul meu de vedere, băieții au înțeles ce am dorit de la ei în această perioadă. Am început să lucrăm mai mult pentru factorul tehnic în această săptămână. Am băgat și un jucător născut în 2004, pe Bogdan Pervescu, am dat șanse copiilor să joace. Ne-am creat ocazii. Din păcate, am luat goluri pe niște greșeli personale, pe care sperăm să le reglementăm în perioada ce urmează”, a declarat antrenorul CSM-ului.

Pentru rosso-neri urmează alte trei teste, cu CSM Lugoj, Ripensia Timișoara și Dumbrăvița.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/