Peşteri vulnerabile, în Situl Cheile Nerei-Beuşniţa

casinoherculane by sungarden

În perioada 27-28 noiembrie 2017 a avut loc la Sasca Română o acţiune organizată de Agenţia pentru Protecţia Mediului Timiş în cadrul proiectului „Conservarea habitatului 8310 din Situl Natura 2000 Cheile Nerei – Beuşniţa“.

În prima zi, au fost prezentate informaţii despre proiect şi rezultatele privind implementarea acestuia. Au fost prezentate vulnerabilități ale peșterilor și carstului din Situl Natura 2000 Cheile Nerei-Beușnița şi măsurile concrete de conservare a habitatului 8310 şi a speciilor de chiroptere din Situl Cheile Nerei – Beușnița. În final, au avut loc discuţii privind necesitatea protejării peşterilor şi liliecilor din Situl Natura 2000 Cheile Nerei – Beușnița. A doua zi a fost dedicată unei activităţi aplicative în aria proiectului, prin vizitarea la faţa locului a unei peşteri poluate şi degradate, Peştera Ponor Uscată, pentru care se impune realizarea de lucrări de conservare şi protecţie.

„Proiectul își propune reabilitarea și conservarea habitatului 8310 din Situl Natura 2000 Cheile Nerei – Beuşniţa, respectiv a 110 cavități închise publicului (avene şi peşteri), degradate sau poluate, reasigurându-se astfel habitatele naturale pentru mai multe specii de chiroptere (lilieci). Totodată, se urmărește dezvoltarea unei metodologii la nivel regional, național și european de bună gestionare a habitatului 8310, prin implicarea activă a comunităților locale“, informează Georgeta Ţîţan, manager de proiect.

publicitate ziar expresb 1000x100 pizzeria Dimitrios 1000x100

Din cadrul grupului-ţintă, au participat reprezentanți de la Administraţia Parcului Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa, Consiliul Județean Caraș-Severin, Agenţia pentru Protecţia Mediului Caraș-Severin, Agenţia pentru Protecţia Mediului Timiş, Garda Naţională de Mediu – Comisariatul Judeţean Timiş şi Comisariatul Caraș-Severin, Primăria Oraviţa, Primăria Anina – Centrul de informare turistică, Primăria Cărbunări, Primăria Sasca Monatană, Primăria Ciclova Română, reprezentanţi ai ONG-urilor, Asociaţia Speologică Exploratorii din Reşiţa, Asociaţia GEC Nera şi Asociaţia Speo-Caraş din Oraviţa, mai precizează organizatorii.

1000x100 untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/