Peste o sută de persoane au fost depistate de către reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă din Caraş-Severin, pe primele nouă luni ale acestui an, în timp ce desfăşurau activităţi fără forme legale de angajare.
„În această perioadă au fost controlaţi 860 de angajatori, din care 54 au fost depistaţi că practică munca fără forme legale. De asemenea, au fost depistate desfăşurând activitate fără forme legale de angajare un număr de 101 persoane. Prin urmare, au fost aplicate 54 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 840.000 lei”, a declarat joi, la şedinţa Colegiului Prefectural Caraş-Severin, inspector de muncă Eugenia Mihăescu, din partea ITM Caraş-Severin.
Aceasta a precizat că pentru doi angajatori au fost înaintate, instituţiilor abilitate, două plângeri penale, pentru faptul că aceştia au folosit în activitatea desfăşurată mai mult de cinci persoane fără forme legale de angajare, respectiv şapte şi 11 persoane.
Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate pentru practicarea muncii fără forme legale, adică 840.000 lei, reprezintă 76,2% din valoarea totală a amenzilor aplicate în domeniul relaţiilor de muncă în perioada analizată.
În urma controalelor efectuate, s-a constatat că aspectele sub care se manifestă munca la negru se referă la înţelegerea dintre angajator şi angajat, care prestează munca în lipsa unui contract individual sau sustragerea angajatorului de la obligaţia de a înregistra în termen legal, în aplicaţia Revisal, contractele individuale de muncă încheiate cu angajaţii.
Inspectorii ITM Caraş-Severin au dispus şi o serie de măsuri pentru intrarea în legalitate a angajatorilor care au primit la muncă persoane fără forme legale de angajare.